Autostrada Bucureștiului: Contractul pentru lotul 3 din A0 Nord poate fi semnat cu chinezii

Deznodământ pentru un lot din Autostrada Bucureștiului, după mai bine de trei ani de la lansarea licitației și un razboi dur al contestațiilor. Marți a fost respinsă contestația turcilor de la IC Ictas, astfel că poate fi semnat contractul pentru lotul 3 al A0 Nord cu constructorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC).
Anemona Andone - mar, 10 ian. 2023, 19:12
Autostrada Bucureștiului: Contractul pentru lotul 3 din A0 Nord poate fi semnat cu chinezii

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins marți, 10 ianuarie, contestația constructorului din Turcia IC Ictas în cadrul licitației pentru proiectarea și execuția lotului 3 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord).

Prin urmare, CNAIR poate semna în sfârșit contractul pentru unul din ultimele două loturi din A0, necontractate încă la mai bine de trei ani de la lansarea lor în licitație.

Pe parcursul licitației pentru proiectarea și execuția lotului 3 din A0 Nord, chinezii de la CCECC au tot contestat deciziile CNAIR, fie excluderea, fie punctajul acordat ofertei lor, astfel că alți constructori erau desemnați câștigători.

CNAIR a lansat pe 6 iunie 2019 licitația pentru „Proiectare și Execuție – Autostrada de Centură București, km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000-km 52+770, Lot 3: km 39+000-km 47+600″, în lungime de 8,6 km.

Durata contractului este de 30 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. În cadrul contractului, viitorul antreprenor va realiza mai multe lucrări inginerești complexe, incluzând 7 pasaje, două dintre acestea având lungimi de 318,30 m și respectiv 466,50 m.

Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord) este formată din patru loturi. Pentru loturile 2 și 4, CNAIR a semnat contracte cu firmele constructorului român Dorinel Umbrărescu. Pentru lotul 1, au fost desemnați câștigători italienii de la Pizzarotti, însă grecii de la Intrakat au depus contestație.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home din Sibiu, anunță că a obținut o finanțare de 9,5 milioane euro din......
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...