UE va verifica dacă un proiect nuclear din M.Britanie respectă normele acordării unui ajutor de stat

Comisia Europeană (CE) va examina dacă proiectul companiei EDF de construire a două centrale nucleare în Marea Britanie, cu ajutor public, corespunde normelor privind acordarea unui ajutor de stat, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al CE, citat de AFP.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 16:19
UE va verifica dacă un proiect nuclear din M.Britanie respectă normele acordării unui ajutor de stat

Guvernul britanic şi gigantul francez de electricitate EDF au oficializat luni un acord cu privire la construirea a două reactoare nucleare cu apă sub presiune (EPR) în Marea Britanie, o investiţie evaluată la aproape 19 miliarde de euro.

Potrivit acestui acord, Marea Britanie va acorda companiei EDF un ajutor public ce îi va permite să se împrumute la dobânzi mai mici, diferenţa fiind asigurată de Guvernul britanic.

UE „are obiective cu privire la energiile regenerabile”, dar, „în domeniul nuclear, Comisia este neutră”, a declarat Antoine Colombani, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia.

CE „va examina acest proiect cu titlu de ajutor de stat”, a adăugat el.

CE va revizui în curând normele privind acordarea unui ajutor de stat pentru energii regenerabile, care „nu vor cuprinde dispoziţii specifice pentru domeniul nuclear”, a continuat el. În domeniul nuclear, CE va studia proiectele „de la caz la caz”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit Londrei şi companiei EDF, decizia finală de investiţie va fi luată „până în iulie 2014”, pentru o punere în serviciu „în 2023”, sub rezerva aprobării Bruxelles-ului.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre prezenţa trupelor SUA în România
Ce spune Nicuşor Dan despre prezenţa trupelor SUA în România
România a înaintat Administraţiei SUA o ofertă pentru a împărţi costurile prezenţei trupelor americane în ţara noastră, partea română făcând "tot ce putea" în cadrul acestui demers, a......
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost repornită. România are din nou energie nucleară
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost repornită. România are din nou energie nucleară
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu Sistemul Energetic Național în aceeastă dimineeață ...
Incendiu la cel mai mare zăcământ de gaze din lume, South Pars, din Iran
Incendiu la cel mai mare zăcământ de gaze din lume, South Pars, din Iran
Un incendiu a izbucnit marți pe o platformă offshore ce face parte din cel mai mare câmp de gaze din lume, South Pars ...
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că în momentul de faţă nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele ...