Centura Aradului în regim de autostradă, parte din A1, se închide pentru teste la pod

Centura rutieră a Aradului în regim de autostradă, parte din autostrada A1, se închide sâmbătă şi duminică, pentru teste de încărcare statică la podul peste râul Mureş, astfel că traficul dinspre Timişoara spre frontieră va trece prin Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 25 oct. 2013, 09:21
Centura Aradului în regim de autostradă, parte din A1, se închide pentru teste la pod

Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), sâmbătă şi duminică, între orele 8.00 – 18.00, se va închide segmentul de 12 kilometri din autostrada A1, care este varianta de ocolire a municipiului Arad, pentru efectuarea testului de încărcare statică a podului peste Mureş.

În această perioadă, traficul rutier dinspre Timişoara spre vama Nădlac va trece prin municipiul Arad.

Spre frontieră, ruta alternativă anunţată de CNADNR este: Timişoara – intersecţie nod rutier IC4, km 535+986 (Autostrada A1, Timişoara – Arad) cu DN 69, km 44+450 (Arad) – Strada Ştefan cel Mare – Gara Aradu Nou – Podul Mureş – Zona III Micălaca – Strada Polivalentă – Piaţa Podgoria – Gara CFR – Piaţa UTA – Calea Aurel Vlaicu – sens giratoriu Mall Armonia – DN 7, km 552+820 – Nădlac.

Acelaşi traseu va fi parcurs şi în sens invers de către şoferii care vin dinspre frontieră şi merg spre Timişoara.

Lucrările la varianta de ocolire în regim de autostradă, care face parte din coridorul IV Pan-European, au început în 2009.

Şoseaua a fost deschisă parţial traficului în decembrie 2011, când se circula doar pe două benzi din patru, în regim de drum naţional, viteza fiind restricţionată la 60 de kilometri pe oră. În iunie 2012, au fost deschise toate cele patru benzi, iar în 31 octombrie 2012 a avut loc recepţia lucrărilor.

Centura are o lungime de 12,25 kilometri, iar proiectul a costat 429.610.443 lei fără TVA, lucrările fiind executate de JV FCC Construccion/PORR Bau GmbH. Sprijinul financiar nerambursabil alocat de Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune, a fost de 211.365.803 lei, diferenţa până la valoarea totală a contractului de lucrări fiind asigurată de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani de la aplicarea Acordului privind reducerea tarifelor de roaming şi de......
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Oligarhii ruși își duc banii în afară, de teama confiscărilor – surse Bloomberg
Unii dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, inclusiv unii aliaţi de încredere ai preşedintelui Vladimir Putin, au mutat ...