Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în scădere uşoară

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere uşoară, după ce companii precum producătorul de bunuri de lux Kering şi grupul francez Renault au raportat vânzări sub aşteptări, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 25 oct. 2013, 19:02
Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile în scădere uşoară

Indicele Stoxx 600 a scăzut cu 0,1%, dar pe ansamblul săptămânii a urcat cu 0,5%. Avansul săptămânal a fost determinat de rezultatele trimestriale ale unor companii ca Daimler şi Philips, mai bune decât previziunile analiştilor.

„Nu am văzut confirmarea că profiturile se vor îmbunătăţi în 2014. Riscul real este că investitorii s-ar putea îngrijora de un declin al profiturilor”, a declarat Lars Kreckel, analist la Legal & General Investment Management.

Indicii naţionali au scăzut pe 12 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 şi DAX al bursei din Frankfurt au urcat cu 0,1%, dar CAC 40 al bursei din Paris a scăzut cu 0,1%.

Acţiunile Renault au închis cu 3,2% sub cotaţia de joi. Veniturile grupului auto francez au scăzut cu 3,2% în trimestrul al treilea, la 8 miliarde de euro, după ce deprecierea monedelor în unele ţări din America Latină a anulat impactul pozitiv al vânzărilor de autovehicule şi preţurile mai mari obţinute în Europa, potrivit datelor publicate joi.

Acţiunile Kering au scăzut cu 3%. Brandul Gucci al companiei a consemnat cea mai slabă creştere a vânzărilor din ultimii patru ani, în trimestrul al treilea, din cauza cererii mai reduse din China.

Titlurile Telecom Italia au coborât cu 6,4%, după ce surse apropiate situaţiei au declarat că operatorul de telecomunicaţii ar putea face o majorare de capital de până la 2 miliarde de euro.

Acţiunile BASF au crescut cu 1,3%, grupul raportând rezultate trimestriale peste estimările analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...