Ţara din Lumea a treia care a ajuns o superputere mondială

După ce în urmă cu patru decenii această ţară era una dintre cele mai sărace din lume, în prezent este o superputere, iar conform unui raport realizat de Knight Frank şi Citi Private Bank până în 2050 ar putea deveni cea mai bogată ţară din lume.
Economica.net - S, 02 nov. 2013, 09:00
Ţara din Lumea a treia care a ajuns o superputere mondială

Singapore este cel mai mic stat din Asia de Sud-Est, face parte din Peninsula Malaya şi are o suprafaţă de numai 704 de kilometri pătraţi. Ca şi densitate a populaţiei, e pe locul doi în lume, după Hong Kong. Statul şi-a obţinut independenţa în 1965, după ce trei ani a făcut parte din statul federal al Malaysiei. Rata şomajului în ţară este de 1,7 %, în vreme ce rata alfabetizării e una dintre cele mai mari din întreaga lume, 95,5%.

Amplasarea strategica a Singapore în cadrul culoarelor maritime majore au dat ţării o importanta economică în zona Asiei de Sud Est disproporţionată în raport cu dimensiunile sale mici. Odată cu câştigarea independenţei în 1965, Singapore s-a confruntat cu o lipsă de resurse naturale şi o piaţă internă mică. În consecinţă, Guvernul a adoptat o politica economică pro-business, pro-investiţii străine, orientată spre export, combinate cu investiţii de stat guvernamentale îndreptate către corporaţii aflate sub controlul guvernului. Strategia economică a Singapore s-a dovedit un succes, a dus la producerea de creştere reală de 8,0% în medie in perioada 1965 – 2010.

Scăderea la nivel mondial a cererii pe piaţa de componente electronice în 2001, precum şi izbucnirea sindromului respirator acut (SARS) în 2003, au lovit greu economia, dar creşterea a revenit de fiecare dată, determinată de cererea mondială de produse electronice, produse farmaceutice, alte bunuri fabricate, precum şi servicii financiare, în special în economiile principalilor săi parteneri comerciali – Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Japonia şi China, precum şi pe pieţele aflate în expansiune, precum India. Criza financiară globală din 2008 şi 2009 a avut un impact puternic asupra economiei deschise, orientate spre comerţa Singapore. Singapore a cunoscut două trimestre de contractie economica la sfârşitul anului 2008 şi începutul lui 2009, dar a recuperat rapid, cu performanţe solide în trimestrele ulterioare. Economia Singapore a avut o crestere uluitoare de 14,5% în 2010, cea de a doua cea mai mare crestere din lume, in acel an.

Cu un guvern, în mare măsură lipsit de corupţie, o forţa de muncă calificată, o infrastructură avansată şi eficientă, Singapore a atras investiţii de la mai mult de 7.000 de corporaţii multinaţionale din Statele Unite, Japonia şi Europa. Sunt, de asemenea prezente în Singapore, peste 1.500 de companii din China şi alte 1.500 de companii din India. Firmele străine se regăsesc în aproape toate sectoarele economiei.

 

Citeşte mai mult pe Capital.ro

Te-ar mai putea interesa și
Bază militară a SUA în Polonia – Trump anunţă „progrese importante”: Va fi un pas istoric pentru marea noastră alianţă
Bază militară a SUA în Polonia – Trump anunţă „progrese importante”: Va fi un pas istoric pentru marea ...
Preşedintele american Donald Trump a salutat joi "progrese majore" în vederea creării unei baze militare americane în Polonia, după ce Varşovia a indicat că poartă discuţii cu Washingtonul......
SUA „loveşte” nichelul din Cuba
SUA „loveşte” nichelul din Cuba
SUA au anunţat joi noi sancţiuni împotriva Cubei, vizând în special sectorul minier şi cercetarea militară, notează AFP.
Iranul anunţă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Iranul anunţă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat vineri că au lovit un petrolier sub pavilion togolez în sectorul Strâmtorii ...
OUG 32 din 2026 a corectat derapaje pe piaţa muncii, dar a creat noi vulnerabilităţi. Cum pot fi corectate INTERVIU
OUG 32 din 2026 a corectat derapaje pe piaţa muncii, dar a creat noi vulnerabilităţi. Cum pot fi corectate INTERVIU
"Din punctul meu de vedere, cea mai gravă problemă (generată de OUG 32 din 2026) este răspunderea agenţiei de plasare ...