Cărbunaru: Toate ministerele au transmis planurile de reducere a cheltuielilor bugetare

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat, joi, că toate ministerele au transmis planurile de reducere a cheltuielilor bugetare şi s-a început integrarea acestora.
AGERPRES - J, 13 apr. 2023, 12:26
Cărbunaru: Toate ministerele au transmis planurile de reducere a cheltuielilor bugetare

„La nivelul Guvernului a început integrarea acestor planuri pentru a pregăti procesul de decizie. La următoarea şedinţă de Guvern va fi analizat pachetul de reduceri solicitat de prim-ministrul Nicolae Ciucă”, a precizat Cărbunaru.

Premierul Nicolae Ciucă declara, luni, că a cerut miniştrilor ca până pe 12 aprilie să îi prezinte propuneri de scădere a cheltuielilor.

„Există varianta în care noi, ca Guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului. Le cer instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să ajungă să facă o colectare aşa cum este ea planificată. Nu discutăm despre noi taxe la acest moment. Îmi asum orice decizie pe care o iau şi aici este vorba despre responsabilitate. Este responsabilitatea noastră faţă de români. Nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă sau fără salarii, pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului. Le-am cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să-mi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal. Sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile”, a spus premierul.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...