Audierile în dosarul lui Puiu Popoviciu încep luni la CAB

Curtea de Apel București (CAB) începe luni audierea inculpaților din dosarul în care omul de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu a fost trimis în judecată în legătură cu tranzacții privind un teren din Băneasa, prejudiciu rezultat fiind de aproape 620 de milioane de lei
Economica.net - lun, 11 nov. 2013, 06:30
Audierile în dosarul lui Puiu Popoviciu încep luni la CAB

Cei 11 inculpați din dosar nu au dorit să recunoască faptele de care sunt acuzați pentru a se prevala de art. 320 din Codul de procedură penală privind reducerea pedepsei în acest caz și au spus că vor să dea declarații.

Totodată, la termenul din octombrie președintele completului a admis cererile avocaților lui Puiu Popoviciu și Ilie Cornel Șerban de a copia suporții optici de pe care au fost făcute transcrierile de la dosar, pentru a verifica dacă există o concordanță între transcrieri și suportul original.

De asemenea, avocații celor doi au cerut pentru studiere și dosarele în care se află solicitările Parchetului, cât și încheierile instanței prin care s-au aprobat efectuarea de înregistrări telefonice, în mediu ambiental, efectuarea de percheziții informatice și domiciliare.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu și fostul șef al DGIPI Cornel Șerban au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție alături de alte nouă persoane în dosarul privind terenul din Băneasa, cauzând USAMV un prejudiciu de aproape 620 de milioane de lei.

Potrivit DNA, omul de afaceri este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și de dare de mită, iar fostul șef al DGIPI de complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului.

În același dosar au mai fost deferiți justiției alți inculpați care ocupau respectivele funcții la data comiterii faptelor: Ioan Niculae Alecu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București, Mihai Ion Florin Luican, prefect al municipiului București și președinte al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000, Gabriel Toader, secretar Prefectura București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000, Ioan Todiraș, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, Lizeta Minea, secretar Primărie Sector 1 și membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, Gheorghe Petrulian, șef OCOOTA București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000, Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București, toți pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, Petru Pitcovici, șef Divizie Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție din MAI pentru complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului, și Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...