Dărăban, ACUE: Cred că statul român are profilul unui client rău platnic

Sistemul bancar a fost un real sprijin pentru furnizorii de energie, care au reuşit astfel să treacă peste încercarea pe care au avut-o cu implementarea unor politici de sprijinire a clienţilor, statul având profilul unui client rău platnic, a declarat, marţi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Patronale a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.
AGERPRES - mar, 09 mai 2023, 15:55
Dărăban, ACUE: Cred că statul român are profilul unui client rău platnic

„Cred că printr-un parteneriat foarte corect, şi noi am spus-o şi anul trecut şi am apreciat sprijinul sistemului financiar-bancar, am reuşit să trecem peste încercarea pe care furnizorii au avut-o în a asigura implementarea unor politici de stat care au fost gândite în prima parte prost, în a doua parte s-a demonstrat că au fost bugetate insuficient şi căutăm în continuare soluţii aici. Cumva, sistemul bancar a fost un real sprijin şi dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că a venit şi dintr-o obişnuinţă. Iertaţi-mă că sunt atât de directă, dar cred că statul român are profilul unui client rău platnic şi cumva, fiind obişnuiţi cu acest profil, până la urmă s-a înţeles că la un moment dat se va plăti, dar ăsta este profilul statului român. Sistemul bancar a sprijinit asigurarea şi până la urmă s-a făcut parte din buna funcţionare a sistemului energetic românesc”, a spus Dărăban la dezbaterea „Restructurarea – măsură de prevenire a insolvenţei”, organizată de Financial Intelligence.

Ea a subliniat că anul trecut a fost un an special, preţul angro al energiei înregistrând creşteri şi de 500%, în condiţiile în care, într-o factură, ponderea cheltuielii furnizorului cu achiziţia mărfii este foarte mare. Iar, în contextul crizei din piaţa de energie, statul a intervenit pentru salvarea clienţilor şi sprijinul clienţilor de energie şi nu pentru salvarea furnizorilor.

„Statul, din contră, s-a folosit de resursele financiare ale furnizorilor pentru obiectivul său final. (…) Statul român, după cum ştiţi, a avut vreo 16 încercări anul trecut de a pune în aplicare o schemă cât de cât funcţională. În prima fază au fost discuţii nenumărate cum să intervenim, fiind o situaţie, să spunem aşa, peste noapte, deşi anumite semnale erau, dar magnitudinea nu a fost estimată de nimeni, nici de mediul privat. Anumite semnale existau, pentru că revenirea după COVID cumva aducea şi o creştere a cererii şi implicit o creştere a preţului. Dar cu războiul din Ucraina s-a ajuns în situaţii greu de anticipat. Şi atunci ajungem cu criza globală în România unde ne trezim bineînţeles peste noapte, la nivelul autorităţilor, cu această situaţie şi vrem să intervenim foarte repede, pentru că vrem în demers corect să protejăm clienţii. Problema este că în prima fază, pe stilul clasic, ne-am dus pe ceva foarte birocratic, au fost foarte multe întârzieri. Furnizorul a aplicat, este obligat de lege şi aplică, că aşa este schema, se derulează prin intermediul furnizorilor şi să ştiţi că este un instrument unic în Europa, şi am ajuns la situaţii de întârzieri de câteva luni de zile”, a explicat Dana Dărăban.

Ea a subliniat că în aceste câteva luni furnizorul a trebuit să continue să asigure aprovizionarea clientului cu energie, dar şi plăţile pe lanţ.

„Pentru că e ceva ce trebuie şi poate se înţelege mai puţin: furnizorul este cel care colectează banul de la client, dar mai departe plăteşte taxe, TVA, accize în funcţie de factura respectivă, serviciul de distribuţie, serviciul de transport, producători. Adică îi susţinem pe toţi”, a punctat directorul ACUE.

Te-ar mai putea interesa și
Reguli noi şi stricte pentru muncitorii străini. Anunţ de la Guvern
Reguli noi şi stricte pentru muncitorii străini. Anunţ de la Guvern
România va avea reguli stricte pentru agenţiile de recrutare, iar angajarea străinilor va fi corelată cu nevoile reale ale economiei, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării,......
Schimbare în managementul eMAG. Irina Pencea, directorul general al companiei, părăsește cel mai mare retailer online din România
Schimbare în managementul eMAG. Irina Pencea, directorul general al companiei, părăsește cel mai mare retailer online ...
Irina Pencea, directorul general al eMAG pentru România, Bulgaria şi Ungaria, va pleca din companie pentru un "următor ...
Bursele europene au deschis şedinţa cu creşteri de până la 5%, după anunţarea armistiţiului între SUA şi Iran
Bursele europene au deschis şedinţa cu creşteri de până la 5%, după anunţarea armistiţiului între SUA şi Iran
Principalele burse europene au deschis şedinţa de miercuri cu câştiguri de aproximativ 5%, după ce SUA şi Iranul au ...
Grecia – Interzis la accesul pe reţelele sociale al minorilor până la vârsta de 15 ani
Grecia – Interzis la accesul pe reţelele sociale al minorilor până la vârsta de 15 ani
Grecia va interzice accesul copiilor sub 15 ani la reţelele de socializare începând cu 1 ianuarie 2027, a anunţat miercuri ...