Încrederea investitorilor în economia Germaniei, la cel mai ridicat nivel după octombrie 2009

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a urcat în noiembrie la cel mai ridicat nivel după octombrie 2009, semnalând că redresarea continuă în pofida încetinirii creşterii care a avut loc în trimestrul al treilea, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 19 nov. 2013, 14:04
Încrederea investitorilor în economia Germaniei, la cel mai ridicat nivel după octombrie 2009

Indicele privind aşteptările investitorilor şi analiştilor referitoare la evoluţia economiei în următoarele şase luni a crescut pentru a patra lună consecutiv, la 54,6 puncte, fiind peste estimările analiştilor.

Potrivit băncii centrale germane, Bundesbank, economia rămâne pe un trend de creştere solidă, chiar dacă expansiunea a încetinit în trimestrul al treilea la 0,3%, de la ritmul de 0,7% din trimestrul al doilea, iar încrederea oamenilor de afaceri a scăzut în mod neaşteptat în octombrie.

Comenzile fabricilor au crescut în septembrie peste aşteptările analiştilor, iar rata şomajului s-a menţinut în octombrie aproape de cel mai redus nivel din ultimele două decenii.

„Economia Germaniei este puternică şi solidă, mai ales dacă iei în considerare fraptul că principalul motor de creştere este cererea internă. Asta face ca ţara să fie mai puţin dependentă de restul lumii”, a declarat Stefan Schneider, economist şef la Deutsche Bank în Frankfurt.

Biroul german de statistică a anunţat săptămâna trecută că creşterea economică din trimestrul al treilea a fost susţinută exclusiv de cererea internă. Investiţiile în echipamente şi construcţii au crescut, iar consumul privat şi cel de stat au urcat uşor, în timp ce exporturile au stagnat.

Economia zonei euro, principala piaţă de export a Germaniei, a avansat cu 0,1% în trimestrul al treilea, după ce a ieşit din recesiune în cel de-al doilea. Economia Franţei, a doua ca mărime din zona euro, s-a contractat, ca şi economia Italiei.

Germania continuă să fie motorul creşterii economice din zona euro, dar se confruntă cu factori negativi precum neînţelegerile politice interne şi fragilitatea redresării regiunii.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...