Ponta: Bugetul se votează în condiţiile negociate cu FMI. Să fim raţionali şi să nu intrăm în panică

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, înaintea şedinţei plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate proiectul de buget pe 2014, că bugetul se votează "în condiţiile negociate cu FMI şi CE"
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 08:34
Ponta: Bugetul se votează în condiţiile negociate cu FMI. Să fim raţionali şi să nu intrăm în panică

„Vreau să fim totuşi raţionali şi să nu intrăm în panică. Bugetul se votează, intră acum, în discuţia Parlamentului, în condiţiile negociate de noi cu FMI şi CE. Adică ne ţinem de cuvânt şi aşa e normal şi se va vota în toate datele sale negociate de Guvern cu instituţiile internaţionale”, a spus Ponta.

El a precizat că, după ce va fi votat de Parlament, bugetul pe 2014 va pleca la preşedintele Traian Băsescu, pentru promulgare.

„O să vedem dacă pentru prima dată în 24 de ani preşedintele nu va promulga bugetul, nu vreau să anticipez”, a spus Ponta.

El a subliniat că Guvernul are capacitatea de a ţine lucrurile în mână din punct de vedere financiar şi bugetar.

„O să trecem şi peste această criză”, a adăugat Ponta.

Premierul a precizat, răspunzând unei întrebări, că articolul care prevede că încasările din accize se constituie ca venituri la stat şi vor merge la autostrăzi va rămâne în proiectul de buget.

„Sigur că da, e prevăzut foarte clar, bugetul Departamentului pentru marile proiecte în care intră CNADNR. Azi la ora 12.00, în faţa grupurilor USL, după care voi merge şi la celelalte grupuri, dacă doresc, voi prezenta strategia de investiţii pentru autostrăzi – ce avem acum în lucru şi ce începem în 2014”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda (DPC) a anunţat luni că a amendat Google cu 403 milioane de euro pentru nereguli în prelucrarea datelor de localizare, relatează agenţiile AFP şi......
Oamenii din spatele băncilor folosite de Călin Georgescu în schema pentru care a fost ridicat de DIICOT. O româncă, printre șefii băncii unui ofițer KGB
Oamenii din spatele băncilor folosite de Călin Georgescu în schema pentru care a fost ridicat de DIICOT. O româncă, ...
Schema bancară folosită de Călin Georgescu și partenerii săi în acțiunea pentru care este suspectat de înșelăciune ...
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de premier
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut, luni, premierului desemnat, Siegfried Mureşan, să îşi depună mandatul ...
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria Sectorului 6
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria ...
Proiectul inițiat de primarul Paul Moldovan a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6. Proiectul prevede realizarea "Penetrației ...