Bursa a stagnat în prima parte a zilei, pe un rulaj asigurat doar de câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a fluctuat foarte uşor în prima parte a zilei, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au trecut pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea abia a ajuns la 18,2 milioane lei, fiind susţinută doar de câteva acţiuni.
Economica.net - vin, 06 dec. 2013, 11:36
Bursa a stagnat în prima parte a zilei, pe un rulaj asigurat doar de câteva acţiuni

La mijlocul şedinţei, indicele general al Bursei BET-C (care nu include şi titlurile SIF-urilor) era în stagnare, iar rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau acţiuni emise de doar 8 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 18,2 milioane lei (4,1 milioane euro), sumă cu două treimi peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de doar 11 milioane lei (2,4 milioane euro). Aproape 90% din lichiditatea de vineri reprezintă transferuri cu acţiunile OMV Petrom (8,2 milioane lei, inclusiv trei deal-uri de 6,4 milioane lei), BRD (6,2 milioane lei, din care două deal-uri de 2,7 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (1,6 milioane lei).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut nesemnificativ, cu 0,1%, în prima parte a şedinţei, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ţinut indicele BET-NG în imediata apropiere a nivelului de joi.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi Fondului Proprietatea (FP), a stagnat.

Fluctuaţii nesemnificative au înregistrat şi cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Titlurile Transgaz (TGN) au deschis ziua în creştere uşoară, însă apoi s-au întors pe roşu, iar la mijlocul şedinţei erau în scădere cu 0,33%, la 184 lei. În şedinţa precedentă, aceste acţiuni au coborât cu 3%, în urma anunţului Fondului Proprietatea (FP) privind posibila vânzare a unei părţi sau a întregului pachet de acţiuni deţinut la companie.

Operaţiunile realizate vineri cu acţiunile Transgaz au însumat cu puţin peste 1 milion de lei.

Preţul acţiunilor Fondului Proprietatea a scăzut cu 0,23%, la 0,857 lei, îndepărtându-se uşor de noul maxim istoric stabilit în timpul şedinţei de joi, de 0,8595 lei.

Corecţia titlurilor Impact Developer&Contractor (IMP) a încetinit la 3,85%, după ce la deschidere a fost de 14%. În ultimele trei zile, preţul acestor titluri a scăzut cu 26,85%, după 13 şedinţe consecutive în care au urcat de 2,5 ori, pe fondul achiziţiilor realizate de cei mai mari acţionari ai companiei, oamenii de afaceri Gheorghe Iaciu şi Adrian Andrici.

În prima parte a şedinţei de vineri, cu titlurile Impact au fost fost realizate tranzacţii de 128.000 de lei, iar preţul a ajuns la 0,425 lei.

Cotaţia a urcat în acest an de peste 5 ori, evoluţia fiind susţinută în principal de intrarea lui Iaciu în acţionariatul Impact, titlurile companiei atingând marţi cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani şi şapte luni.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,5%, după cinci şedinţe consecutive de scădere, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu până la 0,4%.

Investitorii aşteaptă publicarea unor noi date privind piaţa muncii din SUA, care ar putea oferi indicii referitor la momentul în care Fed va reduce programul de achiziţii lunare de obligaţiuni, în prezent de 85 miliarde dolari pe lună. Lichidităţile semnificative introduse astfel în sistemul financiar au susţinut creşterea burselor la nivel global în ultimii ani.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile aeriene cer UE să amâne termenul limită pentru utilizarea obligatorie a combustibililor sintetici SAF
Companiile aeriene cer UE să amâne termenul limită pentru utilizarea obligatorie a combustibililor sintetici SAF
Principala asociaţie care reprezintă companiile aeriene europene a solicitat, joi, Uniunii Europene să amâne termenul limită, stabilit pentru 2030, privind utilizarea obligatorie a......
Protest la şantierul naval Damen din Mangalia. Salariaţii nu şi-au mai primit salariile de peste trei luni
Protest la şantierul naval Damen din Mangalia. Salariaţii nu şi-au mai primit salariile de peste trei luni
Sute de angajaţi ai Şantierului Naval Mangalia au declanşat, joi, un protest spontan, în curtea unităţii, fiind nemulţumiţi ...
Acordul comercial UE-SUA trece de un prim vot într-o comisie a Parlamentului European
Acordul comercial UE-SUA trece de un prim vot într-o comisie a Parlamentului European
Comisia pentru Comerţ Internaţional a Parlamentului European (INTA) a dat joi undă verde acordului comercial UE-SUA şi ...
Asfalt pe Autostrada Unirii A8 până de Paști? Turcii de la Nurol au ajuns la un stadiu de 34% pe secțiunea Tg Mureș – Miercurea Nirajului
Asfalt pe Autostrada Unirii A8 până de Paști? Turcii de la Nurol au ajuns la un stadiu de 34% pe secțiunea Tg Mureș ...
Constructorul turc Nurol ar putea începe luna viitoare lucrările de asfaltare pe tronsonul Târgu Mureș - Miercurea Nirajului ...