Afacerile de tip start-up angajează cel mai mult în servicii, transport, retail şi logistică – platformă recrutare

Start-up-urile din servicii, transport, retail sau logistică angajează cel mai mult, acestea fiind interesate să se ocupe între două şi patru posturi, arată un studiu publicat, joi, de o platformă de recrutare online.
AGERPRES - J, 14 sept. 2023, 10:33
Afacerile de tip start-up angajează cel mai mult în servicii, transport, retail şi logistică - platformă recrutare

Potrivit sursei citate, cele mai multe companii mici care au recrutat, în primele opt luni ale acestui an, prin bestjobs, sunt din oraşe, precum: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi Constanţa.

În medie, un start-up caută să ocupe între două şi patru poziţii, cele mai multe angajări înregistrându-se în rândul start-up-urilor din: servicii, transport, retail sau logistică.

De asemenea, odată cu creşterea numărului de locuri de muncă scoase în piaţă de start-up-uri şi angajatorii mici, a crescut şi interesul candidaţilor faţă de aceştia. Astfel, din ianuarie până în august, au fost înregistrate aproape 500.000 de aplicări la joburi/angajatori de tip start-up, cu 10% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Statistica recentă a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că peste 56.000 de Societăţi cu Răspundere Limitată (SRL) au fost înregistrate în România, de la începutul acestui an, iar domeniile cu cele mai multe companii nou-înfiinţate, până la finele lunii iulie 2023, sunt: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16.581), transport şi depozitare (9.225), construcţii (8.978), agricultură, silvicultură şi pescuit (8.315) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (7.917).

Procentul firmelor nou înfiinţate în 2023 care recrutează prin intermediul platformei online bestjobs a ajuns la 15%, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., informează acționarii și......
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...