TAROM va avea un nou CEO de săptămâna viitoare. Bogdan Popescu, cu experiență la Shell, Microsoft și METRO, va prelua conducerea companiei – surse Dcbusiness

Potrivit unor informaţii intrate în posesia redacţiei DCBusiness.ro, săptămâna viitoare urmează ca Bogdan Popescu (foto) să fie numit CEO al companiei aeriene TAROM.
Ion Dobreanu - S, 14 oct. 2023, 10:26
TAROM va avea un nou CEO de săptămâna viitoare. Bogdan Popescu, cu experiență la Shell, Microsoft și METRO, va prelua conducerea companiei - surse Dcbusiness

În urmă cu câteva săptămâni, chiar ministrul Transporturilor a declarat că e posibil ca în curând compania să aibă un nou manager general, „care provine din zona aceasta, să zicem corporatistă, care nu are neapărat o legătură cu zona de de aviaţie, dar are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie multinaţională. Poate că asta este soluţia pentru a ieşi din acest cerc vicios”, relatează Dcbusiness.ro.

Săptămâna viitoare urmează ca Bogdan Popescu să fie numit CEO al companiei aeriene TAROM. În urmă cu câteva săptămâni, chiar ministrul Transporturilor a declarat că e posibil ca în curând compania să aibă un nou manager general, „care provine din zona aceasta, să zicem corporatistă, care nu are neapărat o legătură cu zona de de aviaţie, dar are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie multinaţională. Poate că asta este soluţia pentru a ieşi din acest cerc vicios”.

Consultând CV-ul lui Bogdan Popescu aflăm că acesta a activat în cadrul unor companii foarte importante: Microsoft, Metro și Shell, având diferite funcţii.

Citește mai departe pe Dcbusiness.ro

Sursa foto: Ro.linkedin.com

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...