Femeia acuzată că a înşelat-o pe şefa misiunii Băncii Mondiale în România, condamnată la închisoare

Femeia din judeţul Sibiu care a pretins că este şefa misiunii Băncii Mondiale în România, Ana Maria Mihăescu, şi care, împreună cu alte şapte persoane a prejudiciat-o pe Mihăescu cu 900.000 de lei, a fost condamnată, luni, la şapte ani de înschisoare de Tribunalul Sibiu, decizia nefiind definitivă.
Economica.net - lun, 23 dec. 2013, 22:05
Femeia acuzată că a înşelat-o pe şefa misiunii Băncii Mondiale în România, condamnată la închisoare

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Tribunalului Sibiu, magistraţii s-au pronunţat, luni, cu privire la cei doi inculpaţi care şi-au recunoscut faptele în cazul prejudicierii şefei misiunii din România a Băncii Mondiale, Ana Maria Mihăescu, aceştia fiind judecaţi pe o procedură simplificată.

Astfel, Livia Galea, singura femeie dintre cei opt inculpaţi în acest dosar, a fost condamnată la şapte ani de închisoare cu executare, iar Bogdan Koteles a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.

Potrivit comunicatului, hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Judecarea celorlalţi inculpaţi în acest dosar continuă, fiind stabilit un nou termen pentru 27 ianuarie.

În luna septembrie, opt persoane din judeţul Sibiu au fost trimise în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe desoebit de grave, fals şi uz de fals.

Procurorii anunţau atunci că „în sarcina lor s-a reţinut că în perioada februarie-aprilie 2013 au indus în eroare reprezentanţii SC Actinvest SA Braşov, punct de lucru Sibiu, pe care i-au determinat, folosind o carte de identitate falsă, să tranzacţioneze la bursă acţiunile deţinute de partea vătămată, Mihăescu Ana Maria, cauzându-i un prejudiciu de peste 900.000 lei, prin această activitate infracţională conjugată a tuturor inculpaţilor”.

Potrivit procurorilor, cele opt persoane sunt Răzvan Adrian Fleşer, arestat în lipsă pentru că a fugit din ţară, Nicolae Paul Macovei, Mihai Corcoveanu şi Mihai Ioniţă, judecaţi în stare de arest, dar şi Ioan Pungilă, Bogdan Koteles, Aron Hanţiu şi Livia Galea, judecaţi în libertate, deoarece implicarea lor în această cauză nu a fost la fel de mare.

Procesul a început în 6 noiembrie, trei dintre inculpaţii care erau judecaţi în libertate recunoscându-şi faptele şi fiind audiaţi.

Pentru că unul dintre inculpaţi şi-a schimbat declaraţia în sala de judecată faţă de cea din timpul fazei de urmărire penală, magistraţii nu au admis cererea acestuia de a fi judecat pe procedură simplificată şi de a obţine, eventual, o pedeapsă mai uşoară.

Una dintre cele trei persoane care şi-au recunoscut vina este Livia Galea, singura femeie dintre cei opt inculpaţi, cea care, folosindu-se de asemănarea cu Ana Maria Mihăescu şi de un act de indentitate fals, s-a dat drept şefa misiunii din România a diviziei de investiţii a Băncii Mondiale şi a reuşit să tranzacţioneze la bursă acţiuni deţinute de Ana Maria Mihăescu la SIF Muntenia.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...