Compania ucraineană Naftogaz nu va reînnoi contractul pentru tranzitul gazelor ruseşti

Compania Naftogaz nu va reînnoi contractul pentru tranzitul gazelor ruseşti spre Europa pe teritoriul ucrainean, contract care va expira în 2024, a anunţat preşedintele Consiliul de Administraţie, Alexey Chernyshev, într-un interviu citat de presa ucraineană, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - D, 29 oct. 2023, 13:26
Compania ucraineană Naftogaz nu va reînnoi contractul pentru tranzitul gazelor ruseşti

„Ucraina menţine tranzitul gazelor ruseşti exclusiv cu scopul de a-i sprijini colegii noştri europeni”, a spus Chernyshev pentru a justifica faptul că tranzitul nu a fost întrerupt încă, în pofida războiului.

Însă, o dată ce contractul cu compania rusă Gazprom va expira, la finele lui 2024, din partea Naftogaz nu există „nicio intenţie şi nicio iniţiativă” pentru a-l extinde, a afirmat oficialul ucrainean, subliniind că Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a renunţa complet la consumul de gaze ruseşti până în 2027.

Pe de altă parte, Chernyshev a semnalat că Ucraina este pe locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte rezervele de gaze şi are „planuri foarte ambiţioase” pentru a creşte producţia şi a reduce consumul propriu, cu scopul de a putea deveni în următorii ani „un exportator net”.

Naftogaz a denunţat în urmă cu un an Gazprom la Tribunalul Internaţional de Arbitraj, susţinând că gigantul rus plăteşte mai puţin decât s-a stipulat în contract, după reducerea în mod unilateral a volumelor de gaze pe care le transportă via teritoriul ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...