Sectorul AI, prins între repere etice și nevoia de profit

Dinamica evenimentelor din domeniul inteligenței artificiale (AI) nu este generată doar de tehnologie, lansări de versiuni noi și aplicații tot mai puternice. În ultimele zile, lumea a urmărit schimbări rapide și dramatice care descriu o competiție de proporții. În joc este viziunea pentru viitorul tehnologiei AI, cu impact major asupra societății. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, sectorul inteligenței artificiale va fi dominat, în continuare, de disputa între considerentele referitoare la dezvoltarea generală a societății și nevoia de profit.
Claudiu Cazacu - J, 23 nov. 2023, 16:30
Sectorul AI, prins între repere etice și nevoia de profit

Anunțul recent al separării dintre compania OpenAI și CEO-ul său Sam Altman a generat reacții puternice, având în vedere rolul major pe care îl are creatorul ChatGPT în definirea peisajului AI. Microsoft, investitor major în companie, a oferit imediat conducerea unei noi divizii de AI pentru fostul CEO al OpenAI, care ar fi găzduit totodată și o bună parte din echipa de dezvoltare.

Când 90% din echipă a amenințat că va pleca dacă membrii Consiliului de Administrație nu revin asupra deciziei de concediere a lui Altman, lucrurile au luat o întorsătură nouă. Boardul OpenAi și-a menținut poziția pentru o vreme, crescând tensiunea la nivelul companiei, dar și în rândul investitorilor. Forul de conducere ar fi avut posibilitatea să ducă o lungă bătălie în justiție, generând ruperea companiei. Totodată, ar fi creat un nou jucător în peisajul deja competitiv al AI, dar și o încetinire a progresului și pierderi pentru investitorii existenți. Cel mai afectat dintre aceștia ar fi fost Microsoft.

Acțiunile producătorului de software au atins un maxim istoric, purtate de optimismul pentru serviciile construite pe baza inteligenței artificiale și a rezultatelor foarte bune din trimestrul al treilea. Așteptările de profit au fost depășite cu 12%, cu o creștere de 27% față de anul anterior. Iar propunerea de a primi într-o divizie nou creată mare parte din fostul OpenAI a fost văzută drept o mișcare de geniu.

Acum, odată cu revenirea lui Sam Altman la conducere și cu remodelarea CA-ului, Microsoft va primi, cel mai probabil, un cuvânt greu de spus în conducerea organizației. Deși aceasta a pornit la drum cu ideea de non-profit, compania a devenit ulterior un vector de produse deschise comercial.

În centrul disputei dintre investitorul major Microsoft și fondatorii ChatGPT a fost tocmai viziunea diferită despre viteza și direcția de creștere a inteligenței artificiale. OpenAI nu ascunde că ambiția este crearea AGI, respectiv inteligență artificială generală. În același timp, misiunea inițială, de a se asigura că AI este în beneficiul întregii umanități, e interpretată diferit de membrii board-ului, de angajați și conducere.

Acolo unde unii văd pericole majore și ar dori o încetinire, alții văd o cursă în care o clipă de răgaz în lansarea unor produse și în cercetarea pentru altele noi ar crea spațiu pentru alți concurenți. Unul dintre membrii CA-ului OpenAI chiar a spus-o: „dacă zero ar fi pauză totală și 10 viteza maximă, am vrea să ajungem la 1-2”. Or, investitorii care finanțează infrastructura foarte costisitoare, atât ca echipamente cât și ca resurse de menținere în funcțiune, văd oferirea de produse cu plată către public drept esențială pentru echilibrul financiar al firmei.

Pe de altă parte, oponenții AI spun că riscurile la adresa societății, care decurg dintr-o folosire rău intenționată a uneltelor și poate dintr-o dezvoltare a acestora în direcții periculoase, sunt prea mari pentru a lăsa considerente de profit să dicteze în acest domeniu esențial.

 

Sursele de finanțare a proiectelor mari, motiv de dispută

O altă nemulțumire invocată față de Altman a fost „lipsa de sinceritate”, cu referire la inițiativele sale pentru strângerea de fonduri de la entități cu resurse ample, precum Softbank sau fonduri suverane din Orientul Mijlociu. Banii ar fi destinați unor mega-proiecte, precum un echipament care poate fi purtat și operat prin inteligență artificială sau construirea unui cip specializat pe AI care să concureze cu NVidia. Plăcile grafice specializate furnizate de companie generează, în prezent, un cost masiv, de ordinul miliardelor de dolari, pentru cei care antrenează modele de tip LLM, precum cele folosite de OpenAI. Implicațiile revenirii și, se poate presupune, ale creșterii influenței lui Altman la OpenAI ar putea fi majore pentru NVidia în viitor.

Deocamdată, acțiunile companiei se tranzacționează în apropierea maximelor istorice, după rezultate excepționale: o creștere de 206% a veniturilor și un profit de aproximativ 13 ori mai mare față de acum un an. Acțiunile au scăzut ușor miercuri, cu 2,5%, pe seama avertismentului cu privire la impactul unor restricții privind exportul către China. Este încă devreme pentru a vorbi despre o concurență amenințătoare din partea AMD sau a altor producători, cu atât mai mult din partea proiectului lui Sam Altman. Însă efervescența integrată în cotațiile NVidia ar putea fi temperată de astfel de anunțuri.

Evenimentele din jurul OpenAi aduc în lumină o dispută majoră referitoare nu doar la modul în care va fi condusă compania, ce produse va lansa și cum vor fi ele finanțate, ci la o chestiune esențială pentru societate: cum trebuie dezvoltat, în ce ritm și cu ce mijloace de protecție domeniul inteligenței artificiale. Guvernele au în plan norme și regulamente, dar industria se mișcă cu o agilitate diferită de alte epoci.

Dezbaterea asupra modului optim de a merge mai departe cu AI devine, astăzi, și mai importantă. Dincolo de competiție, colaborarea pentru crearea unui cadru de reglementare rezonabil, cu instrumente de verificare în sistem public-privat, ar putea fi o condiție necesară pentru o creștere echilibrată, benefică pentru întreaga societate.

 

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 847.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

 

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 78% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Te-ar mai putea interesa și
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizaţiei......
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. Dobânzi, rate, condiții
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. ...
La ora actuală, pe piața bancară din România există 296 de tipuri de credite ipotecare sau cu destinație imobiliară ...
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe, Lidl Discount SRL, compania care operează magazinele Lidl din România, ...