Legea descentralizării este neconstituţională

Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 12:37
Legea descentralizării este neconstituţională

„Cu unanimitate de voturi, admite obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi constată Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională”, se arată în decizia Curţii.

Pe de altă parte, judecătorii CC au respins o serie de critici formulate de parlamentarii PDL.

„Cu majoritate de voturi, respinge criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică”, se mai arată în minuta Curţii Constituţionale.

Sesizarea ar fi trebuit analizată în 11 decembrie, însă judecătorii constituţionali au decis să amâne discutarea sa, întrucât au primit în acest caz 4.000 de pagini de documente, pe care nu au avut timp să le studieze până la acel moment.

PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, a informat formaţiunea politică, în 29 noiembrie 2013.

Sesizarea a fost semnată de 70 de deputaţi democrat-liberali.

„Sesizarea către Curtea Constituţională a României arată că, în opinia semnatarilor, legea privind descentralizarea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (aliniate 1,3,4 şi 5), articolul 61 (aliniat 1), articolul 102 (aliniat 1), articolele 120-122, articolul 114 şi 136”, s-a arătat în comunicatul PDL.

PDL opinează că: „proiectul încalcă articolul care consacră unitatea statului român (…) legea permite transferul de proprietate între unităţile administrativ- teritoriale fără hotărâre de Guvern (…) legea încalcă principiile fundamentale ale descentralizării şi principiile constiuţionale în ce priveşte purtătorii autonomiei locale care sunt consiliile locale şi primarii” şi că procedura angajării răspunderii este neconstituţională.

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul legii descentralizării în 19 noiembrie 2013.

Vicepremerul Liviu Dragnea, coordonatorul proiectului de lege, a precizat că domeniile care vor fi descentralizate, ca şi competenţe, atribuţii şi instituţii, sunt sănătatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul şi sportul, autorizarea şi clasificarea în turism, cluburile şi bazele sportive, taberele şcolare, precum şi competenţele teritoriale legate de pescuit.

Potrivit lui Dragnea, în urma procesului, aproximativ 14.000 de oameni vor lucra în instituţiile descentralizate, fiind preluaţi din subordinea ministerelor, cu toate drepturile actuale şi cu cheltuielile de personal aferente, la instituţiile descentralizate care vor intra în subordinea autorităţilor locale.

Descentralizarea va implica, totodată, transferul a circa 2.000 imobile din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor teritoriale.

Te-ar mai putea interesa și
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de premier
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut, luni, premierului desemnat, Siegfried Mureşan, să îşi depună mandatul pentru a se intra într-o altă procedură, fie alegeri anticipate, fie......
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria Sectorului 6
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria ...
Proiectul inițiat de primarul Paul Moldovan a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6. Proiectul prevede realizarea "Penetrației ...
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, ...
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri de condus defensiv
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri ...
Asirom VIG anunță prelungirea ofertei pe care a adus-o în premieră în România, adică o reducerea substanțială la ...