Numărul maxim de posturi din Ministerul Public, suplimentat cu 280, ajungând la 6.366

Numărul maxim de posturi din Ministerul Public (MP) va fi suplimentat cu 280, ajungând astfel la 6.366 de locuri, ca urmare a înfiinţării Direcţiei de combatere a fraudelor, conform unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 17:11
Numărul maxim de posturi din Ministerul Public, suplimentat cu 280, ajungând la 6.366

Potrivit iniţiatorilor proiectului de lege, această suplimentare este necesară întrucât a fost înfiinţată Direcţia de combatere a fraudelor, care urmează să funcţioneze în cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală. Aceasta ar urma să acorde suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. Astfel, inspectorii antifraudă numiţi în această direcţie sunt detaşaţi în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti.

„Detaşarea în funcţii a inspectorilor antifraudă se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării, cu acordul lor”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Conform sursei citate, aceste dispoziţii nu au corespondent în reglementările actuale privind posturile aprobate pentru structurile de parchet din cadrul Ministerului Public. Nu există, aşadar, în schemă posturi de specialişti care să permită detaşarea inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor.

„Pentru punerea în executare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, este necesară suplimentarea numărului de posturi aprobat pentru Ministerul Public cu numărul de inspectori antifraudă care urmează să fie detaşaţi în cadrul structurilor de parchet pe posturi de specialişti. În discuţiile preliminare dintre conducerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cea a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, s-a convenit ca numărul acestora să fie de 280”, se mai menţionează în nota de fundamentare.

Cheltuielile aferente suplimentării numărului maxim de posturi din MP vor fi suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat ministerului pentru 2014

În cazul în care hotărârea va fi adoptată, vor fi modificate ordinele ministrului Justiţiei privind aprobarea statelor de funcţii şi personal ale parchetelor, posturile suplimentare urmând să fie repartizate pe parchete, respectiv, pe structuri teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În final, vor fi emise ordinele comune ale procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de detaşare în funcţii a inspectorilor antifraudă.

Proiectul de act normativ se află în dezbatere până la 20 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul Amazon are planuri mari în Europa. Americanii anunţă investiţii totale de 33,7 miliarde de euro în Spania
Gigantul Amazon are planuri mari în Europa. Americanii anunţă investiţii totale de 33,7 miliarde de euro în Spania
Gigantul american Amazon a informat luni că va investi încă 18 miliarde de euro (21 miliarde de dolari) în Spania, pentru a-şi extinde reţeaua de centre de date şi a stimula inovaţiile legate......
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a oprit producţia de GNL
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a ...
Preţurile de referinţă la gaze în Europa, care înregistrau deja creşteri puternice luni dimineaţa, au explodat după ...
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, 2 martie 2026
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 994 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de ...
VIDEO Electroputere VFU Pașcani a modernizat până acum 29 de vagoane CFR Călători, prin PNRR
VIDEO Electroputere VFU Pașcani a modernizat până acum 29 de vagoane CFR Călători, prin PNRR
Electroputere VFU Pașcani, companie a grupului Grampet, prezintă luni stadiul proiectului de modernizare vagoane CFR Călători, ...