Guvernul a reaprobat nota de fundamentare pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice și a crescut suma alocată la 528,88 de milioane de lei

Guvernul a reaprobat, în şedinţa de miercuri, nota de fundamentare în vederea achiziţionării a 16 locomotive electrice noi pe patru osii cu sisteme ERTMS.
AGERPRES - mie, 29 nov. 2023, 21:23
Guvernul a reaprobat nota de fundamentare pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice și a crescut suma alocată la 528,88 de milioane de lei

„În conformitate cu propunerea financiară a operatorului economic, pentru achiziţionarea a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS este necesară suma totală de 528,882 de milioane de lei cu TVA, durata de execuţie a proiectului de investiţii fiind de 31 de luni”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern, relatează Agerpres.

Finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Locomotivele vor putea să circule cu o viteză maximă de 160 – 200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători. Introducerea locomotivelor electrice vizează creşterea eficienţei serviciilor de transport feroviar, reducerea poluării şi creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor pe rutele:
– Dej – Braşov – Bucureşti – Constanţa;
– Timişoara – Arad – Braşov – Bucureşti – Constanţa;
– Timişoara – Cluj – Iaşi;
– Iaşi/ Suceava – Bucureşti – Constanţa.

Din cei 528 de milioane de lei, 368 de milioane reprezintă fonduri externe nerambursabile prin PNRR, iar 76 de milioane sunt de la bugetul de stat.

Conform notei de fundamentare, hotărârea de Guvern aprobată în septembrie 2022 prevedea o valoare totală a cheltuielilor de 438.323.000 de lei.

În cadrul şedinţei de evaluare a ofertei financiare, din 25 octombrie, comisia de evaluare a constatat faptul ca oferta financiară depăşeşte valoarea estimată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară la demararea achiziţiei prin raportul de consultare a pieţei. Astfel, oferta financiară a fost 767.510.640 de lei fără TVA, compusa din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice şi contravaloarea mentenanţei pentru o perioada de 20 ani. Comisia de evaluare a solicitat Direcţiei Generale Programe Europene din cadrul Ministerului Transporturilor un punct de vedere privind posibilitatea suplimentării fondurilor necesare încheierii contractului de achiziţie. Aceasta a transmis că „valoarea contractului de finanţare poate fi suplimentată cu menţiunea ca această suplimentare” va reprezenta contribuţie naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...