Moody’s a readus Irlanda în categoria recomandată investitorilor, după peste doi ani la „junk”

Agenţia de rating Moody's a îmbunătăţit calificativul suveran al Irlandei şi l-a readus în categoria recomandată investitorilor, la doi ani şi jumătate de la retrogradarea în junk (nerecomandat), după ce Irlanda a încheiat un program de reforme susţinut cu împrumuturi de la ţările zonei euro.
Economica.net - lun, 20 ian. 2014, 06:55
Moody's a readus Irlanda în categoria recomandată investitorilor, după peste doi ani la

Moody’s a îmbunătăţit calificativul de la „Ba1” la „Baa3”, cu perspectivă pozitivă, potrivit unui comunicat al agenţiei, citat de Bloomberg. Moody’s a retrogradat Irlanda de cinci ori în doi ani, iar în iulie 2011 a coborât calificativul la „junk”.

După această revizuire, Irlanda are calificativ „investment grade” din partea tuturor celor trei mari agenţii rating la nivel global, S&P, Fitch şi Moody’s. S&P şi Fitch nu au retrogradat Irlanda la „junk” în timpul crizei.

Într-o oarecare măsură, investitorii, care ignoră deseori recomandările agenţiilor de evaluare financiară, şi-au schimbat deja poziţia faţă de Irlanda. Guvernul de la Dublin a vândut în această lună obligaţiuni pe 10 ani la cel mai redus cost de împrumut din ultimii 13 ani.

 Irlanda a încheiat programul de asistenţă financiară cu statele zonei euro şi FMI în decembrie.

Nouă din 10 analişti consultaţi de Bloomberg în ianuarie anticipau că Moody’s va păstra neschimbat calificativul pentru moment.

În aproximativ jumătate din cazurile analizate de Bloomberg obligaţiunile unei ţări scad pe piaţa internaţională când decizii ale Moody’s sau S&P sugerează că ar trebui să crească. Când S&P a retrogradat SUA în august 2011, preţul obligaţiunilor Trezoreriei a crescut şi a împins randamentele la minime record.

Decizia Moody’s este însă importantă, întrucât unora dintre managerii de fonduri, criteriile de investiţii nu le permit achiziţia de instrumente financiare cu rating scăzut.

Îndatorarea Irlandei se află la aproximativ 123% din PIB, aproape de cinci ori faţă de 2007. O mare parte a creşterii datoriei a survenit în urma sprijinului de 64 de miliarde de euro pe care statul a trebuit să-l asigure sectorului bancar, în contextul crizei financiare globale.

Guvernul Irlandei estimează că îndatorarea va intra pe o pantă descendentă din 2014, odată cu îmbunătăţirea situaţiei economice.

Te-ar mai putea interesa și
Acord SUA-Arabia Saudită pentru o vânzare de arme în valoare de două miliarde de dolari către saudiţi
Acord SUA-Arabia Saudită pentru o vânzare de arme în valoare de două miliarde de dolari către saudiţi
Departamentul de Stat american a anunţat miercuri aprobarea unor vânzări de arme în valoare de aproape două miliarde de dolari către Arabia Saudită, în timp ce ostilităţile au fost reluate......
Ucraina – Ministrul apărării îşi anunţă demisia
Ucraina – Ministrul apărării îşi anunţă demisia
Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a declarat miercuri că îşi părăseşte funcţia, după demisia prim-ministrului, ...
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituţională cu Instanţa supremă
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituţională cu Instanţa supremă
Curtea Constituţională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluţionarea ...
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Armata iraniană a anunţat joi dimineaţă că a vizat instalaţii militare americane din Iordania cu ajutorul unor drone, ...