Chimcomplex majorează toate salariile din companie cu 10% din februarie

Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, va majora toate salariile cu 10% în februarie şi acordă tichete de masă în valoare de 40 de lei începând cu luna ianuarie, a anunţat compania.
Economica.net - mie, 31 ian. 2024, 14:37
Chimcomplex majorează toate salariile din companie cu 10% din februarie

Valoarea tichetelor de masă acordate salariaţilor Chimcomplex a crescut la 40 de lei din ianuarie, de la 35 de lei, cât a fost în decembrie 2023.

Toți salariații vor beneficia de abonament medical privat care cuprinde peste 300 de analize de laborator, consultații la medici generaliști și specialiști, inclusiv servicii de imagistică medicală (ecografii, RMN, CT), care pot fi accesate în mod gratuit în limita unui plafon de 5.000 lei per salariat pe an.

„Noul contract colectiv de muncă a fost negociat cu 6 luni mai devreme de data expirării celui actual pentru a veni în sprijinul salariaților ale căror venituri au fost impactate de creșterile prețurilor din întreaga economie”, a declarat Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex.

Compania susţine că în 2025 va acorda creştere salarială cu 125% din valoarea inflaţiei în 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Grupul industrial francez specializat în construcţia navală de apărare, Naval Group, a livrate vineri Marinei Greciei a doua dintre cele patru fregate de apărare şi intervenţie (FDI),......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului ...