Londra se pregăteşte pentru o grevă de două zile la metrou

Londonezii trebuie să se aştepte, de marţi seară până vineri dimineaţă, să găsească staţiile de metrou închise, a anunţat luni compania Transport of London, care gestionează metroul londonez, relatează AFP.
Economica.net - lun, 03 feb. 2014, 16:00
Londra se pregăteşte pentru o grevă de două zile la metrou

Două sindicate au avut iniţiativa de a lansa greva, în semn de protest faţă de suprimarea mai multor sute de posturi. Dacă nu se va ajunge la un acord în ultimul moment, începând de marţi de la ora locală 21:00 şi până vineri dimineaţă, circulaţia metroului londonez va fi întreruptă. În plus, o nouă grevă de 48 de ore este avută în vedere pentru săptămâna viitoare.

Primarul Londrei, Boris Johnson, a contestat însă legitimitatea grevei, care în opinia sa este motivată de considerente politice. El a propus luni o nouă rundă de negocieri, dar cu condiţia să fie anulat preavizul de grevă, solicitare pe care sindicatele au respins-o.

Metroul londonez este cel mai vechi din lume şi transportă zilnic circa trei milioane de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare au primit finanţare de la Comisia Europeană – MADR
Două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare au primit finanţare de la Comisia Europeană – ...
Comisia Europeană a aprobat finanţarea a două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro, a anunţat, luni, Ministerul......
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, ...
„România nouă” – Regionalizare-reorganizare administrativ teritorială. Ce oraşe şi comune riscă să dispară
„România nouă” – Regionalizare-reorganizare administrativ teritorială. Ce oraşe şi comune riscă să ...
Europarlamentarul Dragoş Benea, coordonatorul grupului de lucru al PSD pentru reforma administrativ-teritorială, a declarat ...
Unicredit Grup – Profitul net din România a crescut cu aproape 14% până la 1,48 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2026
Unicredit Grup – Profitul net din România a crescut cu aproape 14% până la 1,48 miliarde de lei, în primele nouă ...
Grupul UniCredit a înregistrat în România un profit net de 1,48 miliarde de lei, în creştere cu 13,8%, în primele nouă ...