FMI: PIB-ul României a crescut anul trecut cu 2,8%. În 2014, aşteptăm o creştere economică de 2,2%

Fondul Monetar Internaţional estimează pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% pentru România, după un avans de 2,8% înregistrat anul trecut, a declarat, marţi, şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la finalul vizitei la Bucureşti.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 08:40
FMI: PIB-ul României a crescut anul trecut cu 2,8%. În 2014, aşteptăm o creştere economică de 2,2%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% pentru România, după un avans de 2,8% înregistrat anul trecut, a declarat, marţi, şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la finalul vizitei la Bucureşti.

‘Pentru 2013, estimăm o creştere a PIB-ului de 2,8%, cea mai mare creştere economică de la începutul crizei. Deficitul de cont curent a crescut cu 1,2% din PIB, iar exporturile au avansat atât în ţările UE, cât şi în cele din afara spaţiului comunitar’, a spus ea, citând anul agricol bun şi exporturile printre factorii care au determinat această creştere.

Inflaţia s-a plasat la 1,6% la finele anului, datorită anului agricol bun şi reducerii TVA la pâine şi produse de panificaţie, dar şi datorită efectului de bază, a adăugat oficialul FMI.

Potrivit acesteia, dobânzile la titlurile guvernamentale au scăzut la un nivel istoric.

Pentru acest an, economia României va creşte cu 2,2%, a adăugat Schaechter.

‘Este o creştere mai mică decât cea de anul trecut, însă vor fi şi alte sectoare în afara agriculturii care vor juca un rol important. Suntem optimişti că se vor crea noi joburi. Acum asistăm la o creştere a cererii interne, dar şi a exporturilor. Bugetul din acest an este unul de investiţii, ceea ce va duce la îmbunătăţirea infrastructurii şi va da un impuls construcţiilor’, a precizat Schaechter.

Pe de altă parte, şefa FMI atrage atenţia asupra faptului că amânarea pentru o perioadă a implementării accizelor la carburanţi trebuie compensată prin îngheţări pe partea de cheltuieli.

Ea a adăugat că se aşteaptă la creşteri de noi joburi în sectoare precum cel manufacturier şi al serviciilor.

În ceea ce priveşte inflaţia, aceasta va continua să scadă în primul semestru din 2014, dar va reveni peste ţinta de 2,5% anunţată de BNR în a doua jumătate a anului

Te-ar mai putea interesa și
Polonia – Compania de stat EMP şi gigantul Foxconn pregătesc o fabrică de maşini electrice în sudul ţării
Polonia – Compania de stat EMP şi gigantul Foxconn pregătesc o fabrică de maşini electrice în sudul ţării
Compania poloneză de stat ElectroMobility Poland (EMP) a anunţat joi că va încheia un parteneriat cu gigantul tehnologic Foxconn din Taiwan, pentru a dezvolta un hub de cercetare şi producţie......
România şi Germania, singurele state membre UE unde au scăzut vânzările din retail, în martie
România şi Germania, singurele state membre UE unde au scăzut vânzările din retail, în martie
Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 1,9% în Uniunea Europeană şi cu 1,2% în zona euro, în martie, comparativ ...
Ultima şansă pentru TAROM – Ce spune Consiliul concurenţei despre viitorul companiei
Ultima şansă pentru TAROM – Ce spune Consiliul concurenţei despre viitorul companiei
Planul de restructurare al TAROM, ce include şi un ajutor de stat, este ultima şansă pentru companie, pentru că legal ...
Borsec, Regina Apelor Minerale, sărbătoreşte 220 ani de tradiţie şi prestigiu
Borsec, Regina Apelor Minerale, sărbătoreşte 220 ani de tradiţie şi prestigiu
Punctul temporal care marchează începutul îmbutelierii industriale a apei minerale naturale Borsec este anul 1806.