Acţiunile Lenovo, în cădere liberă pe fondul îngrijorărilor cu privire la strategia grupului

Acţiunile grupului chinez Lenovo, cel mai mare producător mondial de PC-uri, au înregistrat marţi o cădere de până la 15%, pe măsură ce investitorii ridică semne de întrebare cu privire la recentele achiziţii ale companiei, transmite BBC.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 09:31
Acţiunile Lenovo, în cădere liberă pe fondul îngrijorărilor cu privire la strategia grupului

Luna trecută, Lenovo a încheiat două achiziţii importante în valoare totală de 5,2 miliarde de dolari. Lenovo a preluat divizia de servere a IBM pentru 2,3 miliarde de dolari iar ulterior a preluat producătorul american de telefoane mobile Motorola Mobility pentru 2,91 miliarde de dolari.

Investitorii au început să vândă acţiuni Lenovo încă de săptămâna trecută după anunţarea tranzacţiei cu Motorola, pe fondul îngrijorărilor cu privire la profitabilitatea acestei companii, care în urmă cu doi ani a fost cumpărată de Google pentru 12,5 miliarde de dolari. Acţiunile Lenovo au încheiat şedinţa de joi la bursa de la Hong Kong în scădere cu 8% iar când bursa s-a redeschis marţi titlurile Lenovo au înregistrat o scădere de peste 15%.

‘Prin ultimele sale achiziţii, Lenovo începe să arate ca alte mari companii producătoare de PC-uri precum HP sau Dell care au dificultăţi în atingerea aşteptărilor investitorilor. Aceasta ar putea fi principala sursă de îngrijorare pentru investitori’, a declarat Manoj Menon, analist la Frost and Sullivan.

Pe lângă recentele achiziţii ale Lenovo, în ultimele zile au apărut în presă informaţii potrivit cărora Lenovo poartă discuţii cu grupul japonez Sony pentru preluarea operaţiunilor sale din domeniul laptopurilor marca Vaio. În timp ce Lenovo a refuzat să comenteze zvonurile, Sony a precizat că informaţiile apărute în presă sunt incorecte.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ingka Group, cel mai mare francizat al grupului suedez IKEA și compania care operează lanțul de trei magazine de mobilier din România, are planuri de a-și continua activitatea în sectorul......
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara ...
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...