Țările UE au acordat ajutoare de stat de 228 de miliarde de euro în 2022. România a dat 4,2 miliarde de euro

În pofida unei reduceri semnificative a ajutoarelor de stat acordate în 2022 comparativ cu 2021, țările membre UE au continuat să îşi susţină companiile afectate de crizele provocate de pandemia de coronavirus şi războiul din Ucraina, arată datele publicate marţi de Comisia Europeană, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 09 apr. 2024, 20:25
Țările UE au acordat ajutoare de stat de 228 de miliarde de euro în 2022. România a dat 4,2 miliarde de euro

Conform acestor date, în 2022, statele membre au raportat ajutoare de stat cu o valoare de 228 de miliarde de euro pentru toate obiectivele, inclusiv măsuri de criză care au avut legătură cu pandemia de coronavirus, războiul din Ucraina şi alte măsuri. Este echivalent cu 1,4% din PIB-ul UE în 2022, şi o reducere de 34,8% comparativ cu 2021, când ajutoarele de stat s-au cifrat la 349,7 miliarde de euro.

Datele mai arată că 33,6% din sprijinul total (76,65 de miliarde de euro) a ajutat companiile afectate de pandemia de coronavirus să rămână viabile, în timp ce 17% (39,33 de miliard de euro) corespunde cu măsurile adoptate pentru a contracara efectele negative ale invaziei ruseşti din Ucraina.

În cazul României, datele Executivului comunitar arată că totalul cheltuielilor cu ajutoarele de stat s-a cifrat la 4,2 miliarde de euro iar primele cinci măsuri de ajutoare de stat au absorbit 55,9% din cheltuielile totale, adică 2,3 miliarde de euro. Valoarea ajutoarelor co-finanţate cu fonduri de la UE în România a corespuns cu 353 de milioane de euro (8,4% din cheltuielile totale) şi au fost concentrate în principal pe dezvoltarea regională (48,2%).

Când vine vorba de tipul de instrumente de ajutoare de stat, România a folosit în principal granturile directe (1,7 miliarde de euro, sau 40% din totalul ajutoarelor de stat), urmate de garanţii (969,8 milioane de euro, sau 23,1%) şi altele (736,6 milioane de euro, sau 17,6%).

De asemenea, în 2022, cheltuielile care au avut legătură cu pandemia de coronavirus în România s-au cifrat la 1,7 miliarde de euro, 41,7% din totalul ajutoarelor de stat, faţă de o medie de 33,6% la nivelul UE. În ceea ce priveşte cheltuielile pentru a contracara efectele negative ale invaziei ruseşti din Ucraina, cheltuielile României s-au ridicat la 182,3 milioane de euro, sau 4,4% din ajutoarele de stat, comparativ cu 17,2% la nivelul UE.

Te-ar mai putea interesa și
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea obligației de ofertare a energiei hidro pe piața de energie
Clienții casnici ai Hidroelectrica sunt din nou ajutați la factură de Guvernul României. Proiect de OUG privind limitarea ...
Ministerul Energiei a publicat recent un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei prin care obligă producătorii clasici să vândă energie în piețele la termen pentru a......
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ONG-ului privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla – Podişor
Victorie pentru Ministerul Energiei și Transgaz în fața organizației de mediu Bankwatch. ICCJ a respins definitiv recursul ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat ...
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme antidrone
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme ...
NATO a anunţat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid ...
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul Apărării ...