BCE: Așteptările consumatorilor din zona euro privind inflația au scăzut în luna aprilie

Consumatorii din zona euro şi-au redus aşteptările privind inflaţia luna trecută, arată un studiu al Băncii Centrale Europene publicat marţi, într-un moment în care BCE se pregăteşte de reducerea dobânzilor, transmit Bloomberg şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 mai 2024, 16:56
BCE: Așteptările consumatorilor din zona euro privind inflația au scăzut în luna aprilie

Aşteptările privind inflaţia în următoarele 12 luni s-au atenuat în aprilie la 2,9%, de la 3% în martie, ajungând la cel mai redus nivel din septembrie 2021. În plus, aşteptările privind inflaţia în următori trei ani s-au atenuat în aprilie la 2,4%, de la 2,5% în martie, mult peste ţinta BCE de 2%.

Luna trecută, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 2,4%, conform datelor Eurostat, iar analiştii se aşteaptă în mai la un nivel de 2,5%.

„Respondenţii mai tineri continuă să raporteze aşteptărilor inflaţioniste mai scăzute decât vârstnicii, deşi există o convergenţă a percepţiilor privind inflaţia în rândul grupelor de vârstă”, se arată în studiul BCE.

Aşteptările privind veniturile au rămas nemodificate, consumatorii fiind mai puţin pesimişti privind creşterea economiei, dar se aşteaptă la un uşor avans al ratei şomajului.

În timp ce majoritatea oficialilor este de acord cu o reducere a dobânzilor luna viitoare, ei sunt reticenţi în a se angaja la o cale dincolo de această dată, pe fondul presiunilor provocate de majorarea salariilor, al tensiunilor din Orientul Mijlociu, care ameninţă să ducă la creşterea preţurilor la energie, şi al întârzierii reducerii dobânzilor în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...