Europarlamentare 2024, în cifre. Pentru ce votăm și cum s-a pregătit Parlamentul European

Nu mai puţin de 60.000 de voluntari, alături de cântăreţi, designeri de modă şi sportivi au participat la promovarea importanţei votului în perioada de până la alegerile europene, în care vor concura aproape 16.000 de candidaţi pe aproape 600 de liste înregistrate, în timp ce evenimentul special organizat în hemiciclul Parlamentului European de "Noaptea alegerilor" va fi acoperit de circa 1.000 de jurnalişti.
Ion Dobreanu - S, 08 iun. 2024, 18:47
Europarlamentare 2024, în cifre. Pentru ce votăm și cum s-a pregătit Parlamentul European

O veritabilă desfăşurare de forţe este în toi la Parlamentul European, unde sute de media din întreaga lume se pregătesc pentru maratonul de duminică, când timp de peste 10 ore vor fi trimise informaţii aproape din oră în oră despre alegerile europene pe care mulţi le cataloghează drept cele mai importante din istorie, notează corespondenții Agerpres.

Pasarela de la etajul trei al Parlamentului European, care poartă numele fostului premier grec Konstantinos Karamanlis, este înţesată de poziţii de stand-up pentru televiziuni, iar jurnaliştii acreditaţi vor avea acces în mod excepţional în nu mai puţin de patru săli de presă, între care şi hemiciclul de la Bruxelles, transformat cu această ocazie într-un uriaş centru media.

Peste 1.000 de jurnalişti din peste 90 de ţări din întreaga lume vor acoperi „Noaptea alegerilor”, dintre care aproximativ 600 acreditaţi special pentru eveniment şi circa 400 de corespondenţi permanenţi la Bruxelles. Vor exista peste 65 de poziţii de stand-up pentru televiziuni şi 700 de posturi de lucru numai în hemiciclu, ceea ce nu pare foarte mult dacă ne gândim că peste 55.000 de articole au apărut în media despre alegerile europene în ultimul an, în creştere cu 6% faţă de 2019.

„Noaptea alegerilor” este însă punctul culminant a luni întregi de campanie pentru promovarea votului, la care au participat nu mai puţin de 60.000 de voluntari, dublul numărului celor din 2019, dar şi peste 500 de organizaţii umbrelă paneuropene şi 30 de companii la nivel global, precum şi cântăreţi, creatori de modă şi sportivi.

Un grup de voluntari din Spania, Italia, Franţa şi Austria au dezvoltat chiar o aplicaţie numită Palumba, menită să-i ajute pe cei nehotărâţi să decidă cât mai rapid ce partid politic le reflectă convingerile.

Votul la alegerile europene a fost promovat inclusiv la festivalul San Remo din Italia, de circa 20 de cântăreţi care au urcat pe scenă cu creioane, care în acest context au simbolizat „democraţia şi importanţa dreptului la vot”, potrivit unei postări de atunci a Parlamentului European.

La popularizarea importanţei votului au contribuit şi echipe de fotbal feminine şi masculine, care au semnat mingi cu mesajul „Use your vote”, între care şi echipele câştigătoare ale Europa League, Atalanta Bergamo şi Eintracht Frankfurt. De asemenea, la Bruxelles, jucătorul echipei naţionale de fotbal a Belgiei Amadou Onana a organizat un mini turneu pe 25 mai pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, pentru a-i încuraja să voteze pentru prima dată.

Te-ar mai putea interesa și
Război Iran – Israelul loveşte din nou Teheranul. Hezbollah se implică – Ce ştim după trei zile de război – Principalele evenimente
Război Iran – Israelul loveşte din nou Teheranul. Hezbollah se implică – Ce ştim după trei zile de război ...
În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care,......
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România
iNES GROUP anunță lansarea canalului Travelxp 4K în grila sa de programe, extinzând oferta de televiziune 4K disponibilă ...
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Aproape jumătate din companii consideră că dispozitivele cu AI sporesc productivitatea angajaților, iar 90% dintre acestea ...
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real
Alin Șerban, General Manager, Wolt Romania: Piața locală este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul ...
Piața locală de curierat rapid este încă departe de maturitate, la sub 50% din potențialul său real, a declarat, într-un ...