FMI: Intrările brute de capital pe piețele emergente au ajuns anul trecut la cel mai ridicat nivel începând din 2018

Intrările brute de capital pe pieţele emergente, excluzând China, au urcat anul trecut la 110 miliarde de dolari, sau 0,6% din PIB-ul lor, cel mai ridicat nivel din 2018, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters. citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 iul. 2024, 21:53
FMI: Intrările brute de capital pe piețele emergente au ajuns anul trecut la cel mai ridicat nivel începând din 2018

Datele demonstrează rezistenţa pieţelor emergente, în pofida majorării dobânzilor în SUA, care au dus la retragerea fondurilor pentru investiţii în dolari.

În schimb, arată datele FMI, pieţele emergente s-au confruntat cu un declin al intrărilor nete de portofolii, un indicator mai volatil, în timp ce nivelul intrărilor nete de investiţii străine directe (FDI) a fost mai stabil.

„Aceste evoluţii se datorează parţial fundamentelor mai solide. Într-adevăr, multe ţări beneficiază acum de pe urma cadrului fiscal, monetar şi financiar mai robust, precum şi de implementarea mai eficientă a politicilor şi instrumentelor”, se arată în raportul FMI.

Potrivit raportului, în China s-au înregistrat ieşiri nete de capital în perioada 2022-2023, inclusiv un nivel negativ al intrărilor de investiţii străine directe.

Per ansamblu, intrările brute globale de capital au scăzut la 4,4% din PIB-ul global, sau 4.200 miliarde de dolari, în perioada 2022-2023, de la 5,8% din PIB-ul mondial, sau 4.500 miliarde de dolari, în perioada 2017-2019. Aceste evoluţii reflectă parţial o scădere a fluxurilor de capital, străinii cumpărând mai puţine active locale, iar rezidenţii achiziţionând mai puţin active peste hotare, apreciază FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Instalații energetice noi, funcționale, de 500 MW în total, stau oprite, în condițiile în care România are nevoie acum de orice MW disponibil
Instalații energetice noi, funcționale, de 500 MW în total, stau oprite, în condițiile în care România are nevoie ...
Datele Transelectrica arată că o capacitate energetică nou construită de 508 MW în parcuri eoliene, fotovoltaice sau în baterii, este oprită deși a trecut toate testele tehnice. Potrivit......
Climatizarea rezidențială pe litoral: cum se calculează corect investiția
Climatizarea rezidențială pe litoral: cum se calculează corect investiția
Costurile de achiziție și exploatare ale unui sistem de aer condiționat variază semnificativ în funcție de zona climatică. ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Au fost admise în parte contestațiile pentru tronsonul 2, câștigat inițial de Danlin XXL
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Au fost admise în parte contestațiile pentru tronsonul 2, câștigat ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestațiile pentru tronsonul 2 din Autostrada ...
Peste 85 de miliarde de lei pentru vacanțele românilor, protecție din asigurări. În fiecare oră, doi turiști folosesc polița de călătorie
Peste 85 de miliarde de lei pentru vacanțele românilor, protecție din asigurări. În fiecare oră, doi turiști folosesc ...
Peste 85 de miliarde de lei pentru vacanțele românilor. Aceasta este suma totală asigurată prin polițe de călătorie. ...