Câciu: A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei

 A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei astfel încât peste 650 milioane de lei vor ajunge în aceste zile la 2,6 milioane de români, a anunţat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
AGERPRES - mar, 13 aug. 2024, 19:17
Câciu: A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei

„Peste 650 milioane de lei ajung în aceste zile la 2,6 milioane de români! A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei, bani care vin să sprijine românii cu venituri mici, aşa cum ne-am angajat să o facem”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Beneficiarii acestui sprijin sunt persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei, familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei, familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a spus din nou, la Ankara, că e dezamăgit de modul în care NATO a reacționat la războiul declanșat de SUA împotriva Iranului. Președintele american nu a uitat nici de subiectul Groenlanda
Trump a spus din nou, la Ankara, că e dezamăgit de modul în care NATO a reacționat la războiul declanșat de SUA împotriva ...
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat din nou, marţi, "foarte decepţionat" de NATO în timpul războiului pe care l-a declanşat împotriva Iranului, la sosirea sa la Ankara cu prilejul......
Centura Verde a Bucureștiului. Cum vrea Primăria Capitalei să reducă poluarea
Centura Verde a Bucureștiului. Cum vrea Primăria Capitalei să reducă poluarea
Primăria Municipiului București (PMB) anunță că a lansat în dezbatere proiectul Centurii Verzi a Capitalei în cadrul ...
Compania belgiană Speedwell a obținut autorizația de construcție pentru un proiectic logistic în Popești-Leordeni de peste 12.000 mp și a început lucrările de construcție
Compania belgiană Speedwell a obținut autorizația de construcție pentru un proiectic logistic în Popești-Leordeni de ...
Speedwell, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de pe piața locală, anunță obținerea autorizației de ...
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi ...