Autostrada Soarelui: A fost semnat contractul pentru benzinării Rompetrol la Fetești

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat joi un nou contract pentru modernizarea de spații de servicii pe Autostrada A2 București - Constanța, poitrivit lui Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Ion Dobreanu - J, 03 oct. 2024, 14:29
Autostrada Soarelui: A fost semnat contractul pentru benzinării Rompetrol la Fetești

Pistol transmite pe Facebook că, prin contractul de concesiune încheiat cu ROMPETROL DOWNSTREAM SRL, spațiile de servicii de pe Autostrada Soarelui (Fetești) vor oferi facilități la standarde europene utilizatorilor rețelei rutiere:

– parcare autoturisme, autocare, tiruri,
– toalete publice,
– stații de distribuție carburant;
– spații comerciale,
– snackbar,
– dușuri,
– spații de odihnă,
– spalatorie auto,
– stații reîncărcare vehicule electrice ușoare și grele,
– parcar esecurizată.

În cadrul contractului este prevăzută inclusiv posibilitatea amenajării unor facilități suplimentare:

– restaurant,
– motel.

Durata contractului este de 240 luni (20 ani).

Te-ar mai putea interesa și
BAT România marchează Ziua Mondială a Mediului prin progrese importante în gestionarea apei și un angajament ferm pentru protejarea mediului
BAT România marchează Ziua Mondială a Mediului prin progrese importante în gestionarea apei și un angajament ferm pentru ...
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită anual pe 5 iunie, BAT România își reafirmă angajamentul față de protejarea mediului, susținut de progresele semnificative realizate în......
Bulgaria nu poate evita procedura de deficit excesiv, anunţă ministrul Finanțelor de la Sofia
Bulgaria nu poate evita procedura de deficit excesiv, anunţă ministrul Finanțelor de la Sofia
Bulgaria nu va putea evita procedura de deficit excesiv (EDP) pe care Comisia Europeană se pregăteşte să o aplice, le-a ...
Anunţ de la Guvern: 33 de întreprinderi publice, identificate cu risc ridicat de guvernanţă, dintre care 20 cu risc imediat
Anunţ de la Guvern: 33 de întreprinderi publice, identificate cu risc ridicat de guvernanţă, dintre care 20 cu risc imediat
Un număr de 33 de întreprinderi publice de la nivel central au fost identificate cu risc ridicat de guvernanţă, cele ...
Ce spun Ucraina, Rusia, Nicuşor Dan şi Guvernul după ce o dronă marină a explodat în Portul Constanţa şi alte patru au fost descoperite lângă ţărm
Ce spun Ucraina, Rusia, Nicuşor Dan şi Guvernul după ce o dronă marină a explodat în Portul Constanţa şi alte patru ...
Ucraina dă explicaţii despre drona care a explodat în portul Constanţa. Forţele Navale ale Armatei Ucrainei au precizat ...