Prețurile de consum din SUA au crescut în luna octombrie, în linie cu estimările

Preţurile de consum în Statele Unite ale Americii au crescut în octombrie în linie cu estimările, progresele spre o inflaţie scăzută au încetinit de la mijlocul anului, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală a SUA (Fed) să reducă de mai puţine ori dobânzile, în 2025, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 13 nov. 2024, 18:22
Prețurile de consum din SUA au crescut în luna octombrie, în linie cu estimările

De la o lună la alta, preţurile de consum au crescut cu 0,2%, pentru a patra lună consecutiv, potrivit datelor publicate miercuri de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS). Analiştii estimau un nivel al inflaţiei de 0,2%.

Indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 2,6% în ritm anual în octombrie, după o creştere de 2,4% luna precedentă, şi în linie cu estimările.

Deşi Rezerva Federală a SUA (Fed) ar urma să reducă din nou dobânzile în decembrie, analiştii se aşteaptă anul viitor la mai puţine reduceri.

Rata anuală a inflaţiei în SUA a atins un vârf de 9,1% în luna iunie 2022, în contextul relansării economice după Covid şi al invaziei din Ucraina, un nivel nemaivăzut de la începutul anilor 1980. Chiar dacă de atunci a scăzut, rămâne peste ţinta Fed de 2%. Săptămâna trecută, Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins între 4,50% şi 4,75%, în linie cu estimările.

Excluzând preţurile mai volatile la alimente şi energie, inflaţia de bază a crescut cu 0,3% în octombrie, pentru a treia lună consecutiv, iar în ritm anual creşterea a fost de 3,3%, similară cu cea din septembrie.

Sursa foto: Pexels.com

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...