Vladimir Putin primeşte în regim operativ informaţii despre situaţia din sud-estul Ucrainei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, primeşte în regim operativ toate informaţiile privind evoluţia situaţiei din sud-estul Ucrainei, în contextul declanşării operaţiunilor de către armata ucraineană, implicarea forţelor armate, precum şi a aviaţiei militare, a anunţat secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează ITAR-TASS.
Economica.net - vin, 02 mai 2014, 09:31
Vladimir Putin primeşte în regim operativ informaţii despre situaţia din sud-estul Ucrainei

‘Anterior, în timpul vizitei sale la Minsk, Putin a calificat o asemenea posibilă operaţiune drept ‘acţiune criminală”, a amintit Peskov. ‘Din păcate, modul în care evoluează situaţia confirmă această caracterizare’, a spus secretarul de presă al preşedintelui rus.

Peskov a precizat că în ajunul operaţiunii, în sud-estul Ucrainei a fost trimis, la ordinul lui Putin, reprezentantul său special Vladimir Lukin, pentru a purta negocieri pe marginea eliberării observatorilor internaţionali arestaţi anterior. ‘După demararea operaţiunilor (de către autorităţile de la Kiev), partea rusă nu poate stabili legătura cu Lukin’, a subliniat Peskov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, operaţiunea declanşată de Kiev la Slaviansk a distrus practic ultima speranţă privind acordurile de la Geneva. ‘De fapt, în timp ce Rusia întreprinde acţiuni pentru dezescaladarea şi reglementarea conflictului, regimul de la Kiev a iniţiat bombardarea de către aviaţia militară a localităţilor civile, distrugând practic ultima speranţă privind viabilitatea acordurilor de la Geneva’, a spus Peskov.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...