Șefii Hidroelectrica s-au asigurat pentru o sumă uriașă. Cine va plăti erorile directorilor gigantului energetic, unul dintre cele mai mari contracte din piața asigurărilor?

Conducerea executivă și neexecutivă a Hidroelectrica, adică atât membrii Consiliului de Supraveghere cât și cei ai Directoratului, vor fi acoperiți pentru erori și daune de până la 200 de milioane de euro. Prima de asigurare plătită de cea mai mare companie energetică din România pentru polița de tip D&O (Directors & Officers Liability) se apropie de 2 milioane de euro.
Şerban Buşcu - lun, 09 dec. 2024, 22:13
Șefii Hidroelectrica s-au asigurat pentru o sumă uriașă. Cine va plăti erorile directorilor gigantului energetic, unul dintre cele mai mari contracte din piața asigurărilor?

Uniqa a câștigat unul dintre cele mai mari contracte de pe piața asigurărilor din România. Este vorba de polițele de răspunderi pentru conducerea Hidroelectrica, cea mai mare companie regională din domeniul energetic. Firma și-a atribuit contractul pentru 9,4 milioane de lei, în condițiile în care Hidroelectrica anunțase că va plăti maximum 10,2 milioane de lei. Contractul era deja la firma austriacă. Ca ordin de comparație, cei 9,4 milioane de lei încasați de Uniqa reprezintă o sumă aproape similară cu cea plătită de Tarom pentru asigurarea avioanelor și pentru asigurarea de răspunderi.

AICI găsiți lista șefilor Hidroelectrica ce fac obiectul asigurării

Asigurarea este valabilă pentru o perioadă de 12 luni, iar avizarea eventualelor daune întâmplate în perioada contractuală se poate prelungi cu alte 12 luni. Limita asigurată ajunge la 200 de milioane de euro per eveniment, în timp ce limita agregată, pentru toate evenimentele, se oprește la același nivel.

Conform caietului de sarcini, vor fi acoperite prejudiciile, daunele etc de orice fel produse/survenite în perioada asigurată, în limitele teritoriale și în legatură directă cu activitatea administratorilor și a directorilor executivi, autorizată legal și desfășurată de asigurat și reclamate asigurătorului pe durata de 12 luni a contractului și ulterior acestuia, timp de minum un an de la data expirării polițelor de asigurare. Sunt acoperite inclusiv vătămările produse de decizii greșite ale șefilor Hidroelectrica.

De asemenea, polița va acoperi și următoarele costuri sau cheltuieli ca și sublimite pentru o valoare de 1 milion de euro per eveniment și în agregat: cheltuiei de limitare a pierderilor, amenzi și penalități civile și administrative, costuri de refacere a imaginii/reputației; cheltuieli/costuri de urgență, cheltuieli/costuri de comunicare în caz de criză; costuri de apărare; cheltuieli de apărare în legătură cu insulta sau calomnia; cheltuieli de apărare în legătură cu uciderea din culpă; cheltuieli cu garanții și cauțiuni sau cele privind extradarea și alte proceduri.

Hidroelectrica (simbol bursier H2O) este cea mai mare companie regională din domeniul energiei. În primele nouă luni ale lui 2024, compania a înregistrat venituri de 7,2 miliarde de lei. Societatea este listată la BVB și, pe lângă componenta principală, adică cea de producție a energiei, deține și o companie de distribuție a curentului electric care a avut un boom la lansare.
Uniqa Asigurări este o societate cu acționariat austriac, parte din grupul omonim care la rândul său orbitează în zona de interes a Raiffeisen. În ultimii ani, compania și-a redus treptat prezența, ieșind, definitiv sau doar parțial, de pe liniile principale de asigurări. În prezent, relația cu Raiffeisen Bank reprezintă  principala sursă de business pentru  Uniqa, societate care în ultimii ani nici nu a mai comunicat separat rezultatele, ci doar împreună cu Uniqa Asigurări de Viață. Cu o cotă de piață care scade de la an la an, ajungând undeva în jurul a 2-3% din PBS, Uniqa Asigurări mai poate fi considerată o prezență relativ notabilă doar pe zona de asigurări de locuințe și, în general, property și, parțial, pe zona CASCO, deși cu cifre care nu se pot compara cu principalii competitori.
Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...