Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă

O periculoasă furtună de iarnă a lovit duminică Statele Unite, unde milioane de locuitori din jumătatea estică a ţării sunt ameninţaţi de viscol, iar în unele localităţi sunt aşteptate, conform meteorologilor, cele mai abundente ninsori din ultimul deceniu, transmite AFP.
AGERPRES - D, 05 ian. 2025, 13:25
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă

Peste 60 de milioane de persoane se află pe traiectoria furtunii, care ar urma să lovească jumătatea de est a Statelor Unite unde va aduce un aer polar până luni şi ar putea cauza perturbări grave în transporturi.

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a avertizat asupra riscului de îngheţ, ninsori şi vânt puternic din vestul statului Kansas până în statele costiere Maryland, Delaware şi Virginia, pe un teritoriu cu o lăţime de 2.400 de kilometri.

„O furtună de iarnă perturbatoare va afecta câmpiile centrale până în centrul Atlanticului, până luni, cu ninsori abundente şi acumulări de gheaţă”, a indicat NWS în cel mai recent buletin informativ.

Agenţia a avertizat că zonele situate între nord-estul statului Kansas şi nordul şi centrul Missouri se vor confrunta cu „cele mai puternice căderi de zăpadă din ultimii zece ani”.

Oamenii de ştiinţă afirmă că fenomenele meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente şi mai severe din cauza schimbărilor climatice provocate de om.

Prima furtună majoră din 2025 a provocat deja închiderea temporară a Aeroportului Internaţional Kansas City, sâmbătă, „din cauza acumulării rapide de gheaţă”.

Zborurile au fost reluate după ce pistele au fost degajate, a precizat primarul din Kansas City, Quinton Lucas.

Unele zone din statele New York şi Pennsylvania, din estul ţării, se vor confrunta cu ninsori abundente dinspre Marile Lacuri, care ar putea totaliza 61 cm, potrivit NWS.

Pentru duminică dimineaţa (ora locală) este prognozat viscol în regiunea Central Great Plains, călătoriile devenind „extrem de periculoase, cu drumuri impracticabile şi un risc mare pentru şoferi de a rămâne blocaţi”, potrivit NWS.

Capitala Statelor Unite, Washington, ar putea fi acoperită cu un strat de zăpadă de 12 cm sau mai mult, acesta putând ajunge până la 25 cm în zonele limitrofe.

Pentru zona situată în valea inferioară a Mississippi sunt aşteptate furtuni puternice. Ploaie îngheţată şi lapoviţă sunt prognozate, de asemenea, din Kansas până în Kentucky şi Virginia, cu risc potenţial de căderi de copaci şi rupere a liniilor de înaltă tensiune.

Guvernatorii din Kentucky, Missouri şi Virginia au decretat stare de urgenţă în statele lor.

Te-ar mai putea interesa și
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim nevoile de finanţare pentru 2027”
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim ...
E.ON a emis cu succes două tranşe de obligaţiuni, cu un volum cumulat de 1,8 miliarde de euro, respectiv obligaţiuni verzi în valoare de 800 de milioane de euro, cu scadenţa la 7 ani şi o......
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare ...
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui ...
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...