Ministrul Agriculturii: Nu sunt mulţumit de ponderea produselor româneşti din hypermarketuri

Ponderea produselor româneşti din magazinele mari deschise în România nu este una mulţumitoare, dar producătorii trebuie să înţeleagă că pot schimba lucrurile în bine numai prin asociere, a declarat, joi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Economica.net - J, 29 mai 2014, 09:16
Ministrul Agriculturii: Nu sunt mulţumit de ponderea produselor româneşti din hypermarketuri

‘Nu sunt mulţumit de ponderea legumelor şi fructelor româneşti din magazinele din România. De aceea, prin fondurile europene pe care le avem la dispoziţie – PNDR 2014-2020, facem tot posibilul să creştem capacitatea de producţie din România. Vom mări, cel puţin la sere, fondul de investiţii, de la un milion de euro la 3 milioane de euro pentru fiecare beneficiar ce vrea să intre într-o astfel de afacere. Pe de altă parte, mi-aş dori să văd şi micii producători în hypermarketuri, dar cu toţii trebuie să înţeleagă că pot fi şi pot ajunge acolo numai dacă sunt asociaţi. Şi nu numai să producă în comun, ci şi să comercializeze în comun. Astfel, pot accesa fonduri pentru a face depozite de colectare la nivelul mai multor comune’, a menţionat Constantin.

Oficialul a precizat, totodată, că o alocare de 635 milioane de euro stabilită pentru perioada 2014-2020 va ajuta comunităţile locale să dezvolte capacităţi de producţie prin intermediul asocierilor.

‘Avem un proiect (…) în care prin grupurile de acţiune locală care vor avea o alocare de 635 milioane de euro pentru 2014-2020, în aşa fel încât acele 7-10 comune câte sunt în arealul respectiv să poată să dezvolte în fiecare sat solarii sau capacităţi de producţie. Pentru ele să avem un depozit care să aparţină acelor familii, dar şi o fabrică de micro-procesare, astfel încât să existe valoare adăugată. Principiul de a avea integrată producţia în România vine exact pentru a găsi mai multe produse româneşti cu valoare adăugată în centrele de comercializare’, a explicat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a participat joi la dezbaterea ‘Focus agricol’, referitoare la securitatea alimentară a României.

Te-ar mai putea interesa și
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape o mie de kilometri. Dincolo de cifrele demne de un campion al......
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...