CGMB: Pieţe ţărăneşti vor fi înfiinţate în Capitală

Pieţe ţărăneşti vor fi înfiinţate în Capitală după ce în şedinţa de vineri consilierii municipali au adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.
Economica.net - vin, 30 mai 2014, 20:51
CGMB: Pieţe ţărăneşti vor fi înfiinţate în Capitală

Principiile generale ale pieţei ţărăneşti prevăd că aceasta este rezervată în exclusivitate producătorilor agricoli individuali şi/sau organizaţi în orice formă asociativă, denumiţi generic producători.

Piaţa ţărănească se organizează în anumite zile ale săptămânii, cu orar de funcţionare limitat. Producătorii beneficiază de toate facilităţile oferite de piaţa ţărănească fără a plăti vreo taxă sau tarif pentru utilizarea tarabelor, cântare, apă, electricitate, spaţii de depozitare, materiale publicitare.

Producătorii sunt în totalitate responsabili pentru produsele lor în faţa consumatorilor şi răspund pentru respectarea normelor legale de producere, prelucrare şi comercializare a produselor.

Proiectul de hotărâre prevede un acord de colaborare între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, municipiul Bucureşti, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe ‘Agrostar’ privind susţinerea înfiinţării pieţelor ţărăneşti.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are printre atribuţii efectuarea de acţiuni de verificare în pieţele ţărăneşti sub aspectul calităţii de producător a vânzătorilor, cât şi asupra provenienţei produselor oferite spre vânzare.

Municipalitatea va identifica locaţiile optime în care vor funcţiona pieţe ţărăneşti şi le va comunica Direcţiei pentru Agricultură a Capitalei, va acorda autorizaţii de funcţionare pentru pieţe, va administra printr-un reprezentant activitatea din acestea.

ANSVSA va elibera prin direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti, documente de înregistrare pentru siguranţa alimentelor a unităţilor mobile şi/sau temporare de comercializare a alimentelor.

La rândul său, Agrostar are în atribuţii colaborarea cu administraţia publică locală pentru identificarea locaţiilor destinate organizării pieţelor ţărăneşti şi comunicarea acestora cu cei interesaţi. Totodată, se asigură că preţurile produselor vândute în pieţele ţărăneşti nu le depăşesc pe cele din pieţele tradiţionale.

 

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...