ANM anunță ninsoare, vânt și o răcire semnificativă a vremii în următoarele trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteo de precipitaţii mixte, polei, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, vreme rece, nopţi şi dimineţi geroase, valabilă în intervalul 15 februarie, ora 10 - 18 februarie, ora 10, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 feb. 2025, 11:05
ANM anunță ninsoare, vânt și o răcire semnificativă a vremii în următoarele trei zile

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă (15 februarie) vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sudul şi estul Transilvaniei şi pe arii restrânse în Moldova. În Muntenia şi local în Oltenia şi Dobrogea la început vor fi ploi şi lapoviţă, apoi doar ninsori. Izolat se va forma polei.

Din seara zilei de sâmbătă şi până marţi dimineaţa temporar va ninge în sud, sud-est şi parţial în centru şi se va depune strat de zăpadă (în general 5-10 cm).

Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de sâmbătă în regiunile vestice, estice şi sud-estice cu viteze în general de 40-50 km/h, iar duminică şi luni va fi în general moderat în sud (viteze de 25-40 km/h), iar pe litoral temporar va prezenta intensificări cu rafale de până la 40-45 km/h.

„Vremea va fi rece în toate regiunile până spre finalul săptămânii viitoare şi vor fi nopţi şi dimineţi geroase, la început în nordul teritoriului şi în depresiuni, apoi local şi în rest, iar ziua vor fi temperaturi preponderent negative”, afirmă specialiştii ANM.

Te-ar mai putea interesa și
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a tras luni un semnal de alarmă în legătură cu riscul de ''epurare etnică'' la Hebron, în sudul Cisiordaniei, unde armata israeliană a lansat o......
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă de trei ani
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă ...
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede instituirea, pe o perioadă de trei ani, a unei scheme de ajutor de minimis ...
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei pentru eliminarea restricțiilor de viteză
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei ...
CFR Infrastructură Brașov a lansat la licitație lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe intervalul de ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor ...