Trump spune că atacurile contra vehiculelor Tesla sunt terorism intern

Președintele american Donald Trump a descris marți drept terorism intern atacurile asupra proprietăților producătorului de vehicule electrice Tesla, proprietate a miliardarului Elon Musk, unul din cei mai apropiați consilieri ai liderului de la Casa Albă, informează EFE și dpa.
AGERPRES - mie, 19 mart. 2025, 09:32
Trump spune că atacurile contra vehiculelor Tesla sunt terorism intern

Președintele american a făcut aceste declarații într-un interviu acordat Fox News. Întrebat de jurnalista Laura Ingraham dacă consideră aceste atacuri drept terorism intern, Donald Trump a răspuns: Cred că da.

„Cred că atunci când îi vor prinde pe cei responsabili, și sper că o vor face, și au arestat deja câțiva, se va descoperi că au fost plătiți de persoane cu o puternică motivație politică de stânga”, a spus Trump, fără a furniza vreo dovadă.

Marți, procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că acest tip de atacuri reprezintă o formă de terorism intern, ceea ce ar putea duce la pedepse mult mai aspre pentru cei acuzați de aceste infracțiuni.

Într-un comunicat, Departamentul de Justiție a declarat că mai multe persoane au fost deja acuzate în cazuri ce implică pedepse minime obligatorii de cinci ani de închisoare.

„Vom continua investigațiile care impun consecințe dure asupra celor implicați în aceste atacuri, inclusiv a celor care operează în culise pentru a coordona și finanța aceste infracțiuni”, a subliniat Bondi.

Vehiculele, reprezentanțele și proprietățile Tesla au intrat în centrul atenției publice după ce Elon Musk a preluat coordonarea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), responsabil cu reducerea cheltuielilor și a birocrației în guvernul federal american.

Astfel de atacuri au avut loc în mai multe state, cum ar fi Massachusetts, Washington și Carolina de Sud. În semn de protest, pe multe vehicule și stațiile de încărcare Tesla au fost desenate svastici sau au fost incendiate camionete în parcările reprezentanțelor. Tesla se confruntă recent și cu o scădere a vânzărilor.

Cele mai recente două cazuri s-au înregistrat marți la reprezentanțele Tesla din Las Vegas (Nevada) și Kansas City (Missouri), unde mai multe vehicule au fost incendiate. Potrivit The Washington Times, FBI din Las Vegas investighează ceea ce s-a întâmplat ca un posibil act de terorism.

„Pe cei care consideră că o astfel de infracțiune este justificată sau chiar demnă de admirat, vrem să îi informăm că aceasta este o infracțiune federală. Îi vom vâna, îi vom găsi și îi vom urmări penal cu toată greutatea legii”, a avertizat agentul special Spencer Evans.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...