Trump „doreşte să stabilească o relaţie de încredere” cu Iranul, afirmă emisarul său

Donald Trump "doreşte să stabilească o relaţie de încredere" cu Iranul, a declarat emisarul său Steve Witkoff într-un interviu publicat vineri, în care a detaliat conţinutul scrisorii trimise de preşedintele american la Teheran, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 22 mart. 2025, 08:13
Trump

Pe 7 martie, Donald Trump a dezvăluit că a trimis o scrisoare Iranului pentru a propune ţării, mare adversar al Statelor Unite, să reia negocierile privind programul nuclear nucleare sub pedeapsa acţiunii militare – o „ameninţare”, potrivit Teheranului -, dar conţinutul real al scrisorii era puţin cunoscut.

Această scrisoare spune practic: „Sunt un preşedinte al păcii, asta îmi doresc. Nu există niciun motiv să apelăm la arme. Trebuie să vorbim, să îndepărtăm ideile false”, a detaliat Steve Witkoff într-un interviu cu animatorul Tucker Carlson, fost jurnalist vedetă al Fox News, în prezent independent.

Şi de a continua asupra conţinutului: „+Trebuie să creăm un program, astfel încât nimeni să nu-şi facă griji de o militarizare a programului vostru nuclear, şi mi-aş dori să reuşesc asta, pentru că alternativa nu este o alternativă foarte bună+, asta, pentru a rezuma, în linii mari, este ceea ce s-a spus”.

„Iranienii au răspuns (…) prin canale paralele, prin mai multe ţări şi mai multe mijloace”, a adăugat el, fără a detalia.

„Cred că există o posibilitate reală de a rezolva acest lucru pe cale diplomatică”, a adăugat emisarul. În timpul primului său mandat, Donald Trump a retras Statele Unite dintr-un acord internaţional cu Iranul.

Cele două ţări nu au relaţii diplomatice din 1980, iar Statele Unite, precum şi alte ţări aliate impun sancţiuni care lovesc greu economia iraniană.

Donald Trump „este deschis oportunităţii de a face o mare curăţenie cu Iranul şi (…) de a-l face din nou o naţiune mare”, a adăugat Steve Witkoff, care se află şi la cârma discuţiilor cu Rusia privind Ucraina.

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a denunţat vineri poziţia americană: „Americanii trebuie să ştie că ameninţările nu vor duce nicăieri în faţa Iranului. Ei şi alţii trebuie să ştie că vor primi o palmă usturătoare dacă vor aduce atingere naţiunii iraniene”.

Joi, ministrul iranian al afacerilor externe Abbas Araghchi a afirmat că Teheranul va răspunde la scrisoare „în următoarele zile”.

Ţările occidentale, cu Statele Unite în frunte, acuză de decenii Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare, ceea ce Teheranul dezminte.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Începe summitul BRICS, un test important pentru „alianţa pentru combaterea hegemoniei SUA”
Începe summitul BRICS, un test important pentru „alianţa pentru combaterea hegemoniei SUA”
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit vineri în India pentru a participa la summitul blocului diplomatic BRICS, convocat în acest weekend în pline turbulenţe geopolitice globale, de la......
Petrolul sare de 107 dolari/baril, după ce tensiunile din Orientul Mijlociu s-au intensificat
Petrolul sare de 107 dolari/baril, după ce tensiunile din Orientul Mijlociu s-au intensificat
Petrolul se scumpeşte după ce atacurile din Orientul Mijlociu s-au intensificat, iar temerile investitorilor cresc în ...
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării azi. Benzina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul, motorina urcă spre 10,50 lei
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării azi. Benzina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul, motorina ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție ca carburanților, a crescut din nou prețul benzinei și motorinei  azi, la ...
România ridică avioanele de război – Grup de drone detectat în apropierea graniţei cu Ucraina. Anunţ de la MApN
România ridică avioanele de război – Grup de drone detectat în apropierea graniţei cu Ucraina. Anunţ de la MApN
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, vineri, în jurul orei 4:15, un grup de ...