Proiect de 3,3 milioane de euro pentru incluziune socială şi reducerea marginalizării grupurilor vulnerabile, de la Ministerul Muncii

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) a semnat un contract de finanţare pentru implementarea proiectului "Promovarea, monitorizarea şi evaluarea evoluţiei economiei sociale şi a antreprenoriatului social în România", cu scopul de a sprijini incluziunea socială şi pentru reducerea marginalizării grupurilor vulnerabile.
AGERPRES - lun, 07 apr. 2025, 16:44
Proiect de 3,3 milioane de euro pentru incluziune socială şi reducerea marginalizării grupurilor vulnerabile, de la Ministerul Muncii

„România a avut o tradiţie puternică în economia socială, iar acum este momentul să-l redresăm şi să-l facem un instrument eficient de creare a locurilor de muncă şi de incluziune socială. Persoanele din medii vulnerabile vor să muncească, iar angajatorii trebuie sprijiniţi prin măsuri concrete! Îmi doresc ca şi în România economia socială să se dezvolte aşa cum se întâmplă deja în Franţa, Spania sau Italia”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, într-o postare publicată, luni, pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort.

Prin intermediul noului proiect se urmăresc obiective precum: crearea de instrumente moderne pentru colectarea şi analiza datelor despre întreprinderile sociale, inclusiv în contextul tranziţiei verzi şi digitale; elaborarea Strategiei Naţionale în domeniul economiei sociale, cu un plan de acţiune clar şi bazat pe cercetări de teren; crearea unei platforme digitale cu incubatoare virtuale, pieţe online pentru produse şi servicii sociale, centre şi reţele de ambasadori ai antreprenoriatului social; campanii de promovare şi recunoaştere publică, evenimente pentru creşterea vizibilităţii sectorului; sprijin pentru entităţile de economie socială – cooperare, schimb de bune practici, conectare cu sectoarele public şi privat, scrie Agerpres.

Potrivit Ministerului Muncii, durata proiectului se întinde pe 57 de luni, iar bugetul alocat se ridica la valoarea de 3,3 milioane de euro (20,5 milioane de lei).

Finanţarea este realizată prin PEO – Prioritatea 4.1, parteneri în proiect fiind Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Datele oficiale relevă faptul că, la ora actuală, economia socială europeană asigură este 13,6 milioane de locuri de muncă remunerate în Europa, echivalentul a aproximativ 6,3% din populaţia activă a UE-28, respectiv locuri de muncă pentru peste 19,1 milioane de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme antidrone
NATO a lansat o platformă comună „e-commerce” care le permite statelor membre să se doteze rapid cu sisteme ...
NATO a anunţat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid şi mai eficient cu capacităţi antidrone, în urma creşterii numărului......
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia anunță că va trimite Ucrainei un pachet nou de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul Apărării ...
Preşedintele Paraguayului Santiago Pena și-a dat demisia în urma falimentului băncii Ueno, care a făcut ca milioane de cetățeni să nu-și mai poată accesa conturile
Preşedintele Paraguayului Santiago Pena și-a dat demisia în urma falimentului băncii Ueno, care a făcut ca milioane ...
Preşedintele Paraguayului, Santiago Pena, a renunţat la funcţie joi, pe fondul înmulţirii apelurilor la demisie în ...
Natalia Intotero: Ministerul Mediului a avut peste 3,6 miliarde de euro şi au fost luaţi puţin peste 1,3 miliarde de euro. Foarte mulţi bani s-au pierdut
Natalia Intotero: Ministerul Mediului a avut peste 3,6 miliarde de euro şi au fost luaţi puţin peste 1,3 miliarde de euro. ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a avut la dispoziţie fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care ...