Ce spune Ciolacu despre sectorul IT&C din România

Sectorul IT&C din România continuă să crească şi să devină un pilon esenţial al economiei naţionale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis, marţi, la evenimentul Digital Innovation Summit Bucharest, prin intermediul consilierului de stat în Cancelaria prim-ministrului, Bogdan Dumea.
AGERPRES - mar, 08 apr. 2025, 13:00
Ce spune Ciolacu despre sectorul IT&C din România

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în mesajul său, premierul a subliniat că digitalizarea administraţiei publice în România este esenţială pentru reducerea birocraţiei şi creşterea transparenţei în relaţiile statului cu cetăţenii, scrie Agerpres.

„Platformele digitale nu doar că simplifică aceste interacţiuni, dar contribuie şi la modernizarea şi eficientizarea serviciilor publice, un proces susţinut de investiţiile europene în domeniu”, a spus Ciolacu.

Premierul a transmis participanţilor la summit că sectorul IT&C din România continuă să crească şi să devină un pilon esenţial al economiei naţionale.

„Investim masiv în tehnologii de vârf – semiconductori, inteligenţă artificială, securitate cibernetică şi energie verde. Dezvoltăm centre specializate în universităţi şi start-up-uri tehnologice deoarece România trebuie să devină un hub regional de inovare. Aceste investiţii atrag tinerii antreprenori şi generează locuri de muncă bine plătite,” a transmis premierul.

De asemenea, şeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului de a sprijini companiile care investesc în inovaţie prin facilităţi fiscale şi granturi pentru cercetători.

În încheiere, a fost făcut un apel la colaborare între toţi actorii implicaţi în procesul de digitalizare: „Transformarea digitală a României nu poate avea loc decât prin colaborare. Antreprenori, autorităţi, universităţi şi societatea civilă trebuie să lucreze împreună pentru a construi o ţară modernă şi competitivă. Vă invit să abordăm digitalizarea şi inovaţia ca pe o oportunitate de dezvoltare rapidă şi durabilă,” se mai menţionează în mesajul şefului Executivului.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...