Ministrul Economiei vrea să încheie un acord cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 până în primăvara lui 2015

România speră să ajungă la un acord cu firma China General Nuclear Power Holding Corp. cu privire la construcţia a două noi reactoare la centrala nucleară de la Cernavodă, cel mai târziu până în primăvara lui 2015, a declarat vineri ministrul Economiei, Constantin Niţă, într-un interviu acordat Bloomberg.
Economica.net - vin, 04 iul. 2014, 13:44
Ministrul Economiei vrea să încheie un acord cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 până în primăvara lui 2015

Ministrul Economiei a precizat că România este hotărâtă să continue cu planurile vizând construcţia de noi reactoare la centrala de la Cernavodă în ideea de a echilibra producţia de energie pe fondul creşterii rapide a producţiei de energie din surse regenerabile.

‘Vom construi cele două noi reactoare cu ajutorul investitorilor chinezi’, a declarat Constantin Niţă. ‘Va fi o procedură transparentă astfel încât să poată participa şi alţi investitori, însă i-am aşteptat timp de 10 ani şi aceştia nu au venit. În prezent sunt convins că vom finaliza discuţiile în acest an sau, cel mai târziu, în primul trimestru al anului următor’, a spus Constantin Niţă.

România s-a adresat investitorilor chinezi pentru modernizarea sistemului său energetic după ce companii precum ArcelorMittal şi Enel s-au retras din proiectul construirii reactoarele 3 şi 4.

Constantin Niţă a mai spus că după ce se va ajunge la un acord, China General Nuclear va avea un pachet majoritar de acţiuni în acest proiect, care potrivit Ministrului Economiei ar avea o valoare de aproximativ 6,5 miliarde de euro, şi va asigura finanţarea. Societatea Nuclearelectrica va păstra un pachet minoritar de acţiuni dar acesta nu a fost încă stabilit, a precizat Niţă.

Finalizarea investiţiei Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă reprezintă soluţia optimă de acoperire a deficitului de putere după 2020, atât din punct de vedere tehnico-economic şi al termenului de realizare, cât şi din perspectiva utilizării resurselor interne şi infrastructurii naţionale existente, dezvoltate pe tipul de tehnologie CANDU.

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea declara la finele lunii trecute că Banca Industrială şi Comercială a Chinei va finanţa proiectele convenite în urmă cu un an de premierul român şi cel chinez, primele investiţii urmând să aibă loc la Centrala de la Rovinari şi Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...