Prețurile de consum din SUA au crescut moderat în luna aprilie

Preţurile de consum în Statele Unite ale Americii au crescut moderat în aprilie, în linie cu estimările, dar probabil inflaţie va creşte în următoarele luni, taxele vamale anunţate de preşedintele Trump afectând costul mărfurilor importate, transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 13 mai 2025, 17:35
Prețurile de consum din SUA au crescut moderat în luna aprilie

De la o lună la alta, preţurile de consum au crescut cu 0,2%, după ce au scăzut cu 0,1% în martie, potrivit datelor publicate marţi de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS). Analiştii estimau un nivel al inflaţiei de 0,3%.

Indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 2,3% în ritm anual în aprilie, după o creştere de 2,4% luna precedentă, şi în linie cu estimările. De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, a înregistrat o creştere de 2,8% în aprilie, după o expansiune similară luna precedentă.

Analiştii se aşteaptă ca efectul taxelor vamale asupra inflaţiei să fie resimţit începând din mai, deşi spun că inflaţia nu va creşte atât de mult cum se anticipa, după ce Statele Unite şi China au anunţat luni suspendarea – pe o perioadă de 90 de zile – a unei părţi a taxelor vamale reciproce impuse în ultimele săptămâni. Acest acord va permite Rezervei Federale a SUA (Fed) să menţină nemodificate dobânzile.

De asemenea, atenuarea tensiunilor comerciale ar urma să ajute economia SUA să evite recesiunea, deoarece creşterea va fi probabil redusă anul acesta. Potrivit datelor preliminare publicate de Departamentul american al Comerţului, Produsul Intern Brut al SUA a scăzut în ritm anual cu 0,3% în primul trimestru din 2025, după un avans de 2,4% în ultimele trei luni din 2024. Economiştii mizau pe o creştere a PIB-ului între 0,3% şi 0,8%.

Creşterea economiei în primele trei luni din acest an a fost afectată de majorarea importurilor, companiile din Statele Unite încercând să aducă mărfuri din străinătate înainte ca administraţia Trump să impună taxe vamale.

„Inflaţia va creşte, dar probabil într-o măsură mai mică, ajungând la un nivel de vârf de 3,4% în trimestrul patru din 2025, faţă de un nivel estimat anterior de 4%. Creşterea economiei încă încetineşte, în urma majorării taxelor vamale de către preşedintele Trump”, a apreciat Kathy Bostjancic, economist şef la Nationwide.

Ţinta de inflaţie pe termen mediu a Fed este de 2%.

În zona euro, BCE a redus dobânda de referinţă pentru a şaptea oară începând din luna iunie a anului trecut, ca răspuns la o deteriorarea perspectivelor de creştere economică în urma tensiunilor comerciale provocate de decizia lui Trump de a majora taxele la importurile în SUA. În urma deciziei BCE, dobânda de referinţă se situează la 2,25%.

În cazul Fed, dobânda de politică monetară se situează în intervalul 4,25% – 4,50%, unde a rămas nemodificată din luna decembrie, după mai multe reduceri adoptate pe parcursul anului trecut.

Pieţele financiare se aşteaptă ca fed să reia relaxarea politicii monetare în septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...