Autostrada A1 Sibiu – Piteşti: Încă patru viaducte autorizate pe secțiunea montană Boița – Cornetu

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a autorizat construirea a încă patru viaducte pse secțiunea montană Boița - Cornetu, unde turcii de la Mapa - Cengiz aveau autorizație până acum doar pentru un viaduct.
Anemona Andone - mar, 17 iun. 2025, 18:15
Autostrada A1 Sibiu - Piteşti: Încă patru viaducte autorizate pe secțiunea montană Boița - Cornetu

a1 viaducte

Pentru șantierul 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟮: 𝗕𝗼𝗶𝘁𝗮 – 𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝘁𝘂 a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 𝗔𝟭, a fost emisă o noua autorizatie de construire pentru încă 4 viaducte intre Km 14+150 și Km 17+670 dinspre Sibiu spre Piteşti, anunță marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioşteanu.

Potrivit lui, lucrările de realizare a drumurilor tehnologice și a platformelor de lucru pentru accesul la cele 4 viaducte, au fost finalizate iar mâine vor începe lucrările de construire prin forajele pentru realizarea piloților.

Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire este finalizată, urmează a fi avizată și emisă autorizație si pentru tunelul de la Robeşti, mai spune oficialul de la Transporturi.

Contractul aferent acestei secțiuni prevede construcția a:

➡️ 31,33 km de autostradă

➡️ 49 de poduri și viaducte

➡️ 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1590 m

➡️️ 1 ecoduct în zona localității Lazaret, care avea 210 metri lungime, care va supratraversa râul Olt, calea ferată și DN7

Această secțiune face parte din cel mai important proiect de infrastructură rutieră prevăzut în 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗜𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝟮𝟬𝟮𝟭-𝟮𝟬𝟯𝟬 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, elaborat și aprobat de guvern în perioada 2020-2021 și, totodată, prevede cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.

Te-ar mai putea interesa și
Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, intră în faliment
Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, intră în faliment
CITR, administratorul judiciar al Șantierului Naval din Mangalia, informează că adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus pentru companie. Decizia marchează trecerea......
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului Bucureşti, în cursul următoarelor zile, valorile termice ...
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Cel mai mare producător de chimicale din lume, BASF Agricultural Solutions, își face hub la București unde recrutează ...
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academicienii Marius Andruh şi Mircea Dumitru, vicepreşedinţi ai Academiei Române, vor candida marţi pentru funcţia ...