Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina

Comisia Europeană a anunţat luni că a ajuns la un "acord de principiu" în materie de liber schimb cu Ucraina, în special cu privire la dosarul sensibil al importurilor de produse agricole, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 18:30
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina

„Acest acord – echilibrat, echitabil şi realist – deschide un nou capitol în relaţiile comerciale deja dinamice dintre UE şi Ucraina”, a declarat comisarul pentru Comerţ, Maros Sefcovic, care a insistat asupra cotelor la „produsele sensibile precum ouăle, zahărul şi grâul”.

Uniunea Europeană a suspendat, temporar, tarifele şi cotele pentru produsele agricole din Ucraina, după invazia rusească care a început în 2022, însă acest sistem a expirat la data de 5 iunie 2025. Însă fermierii europeni s-au plâns de o „concurenţă neloială” din partea Ucrainei, mare producător agricol, şi au cerut să se revină la cotele care erau în vigoare înaintea războiului, conform unui acord din 2016.

„Prin acest acord modernizat, asigurăm fluxurile comerciale din Ucraina către Europa şi pieţele mondiale… În acelaşi timp, continuăm să protejăm interesele fermierilor noştri”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Noul acces pe piaţă este condiţionat de alinierea treptată a Ucrainei la standardele de producţie relevante ale UE, cum ar fi bunăstarea animalelor, utilizarea pesticidelor şi a medicamentelor de uz veterinar. Se preconizează că Ucraina va raporta în fiecare an cu privire la progresele înregistrate în această privinţă. Această abordare este în concordanţă cu logica procesului de aderare a Ucrainei la UE şi cu adoptarea acquis-ului UE.

De asemenea, ambele părţi vor avea posibilitatea de a activa un mecanism de salvgardare care să permită adoptarea de măsuri adecvate în situaţiile în care importurile pot cauza efecte negative pentru oricare dintre părţi. În cazul UE, evaluarea unei posibile perturbări se poate face la nivelul unuia sau mai multor state membre.

Acordul revizuit asigură un echilibru între sprijinirea comerţului Ucrainei cu UE şi ia pe deplin în considerare sensibilităţile anumitor sectoare agricole şi părţi interesate din UE. Accesul negociat pe piaţă variază: pentru produsele cele mai sensibile, cum ar fi zahărul, păsările de curte, ouăle, grâul, porumbul şi mierea, există doar creşteri modeste în comparaţie cu acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător iniţial; pentru alte produse, au fost aduse îmbunătăţiri în beneficiul ambelor părţi, pe baza pieţelor noastre complementare; şi, în cele din urmă, pentru anumite produse nesensibile, s-a convenit asupra unei liberalizări totale.

„Acest echilibru pe care l-am atins creează un cadru stabil şi previzibil pentru a continua relaţia noastră comercială privilegiată, ţinând seama, în acelaşi timp, de preocupările sectoarelor noastre agroalimentare sensibile. Acordul încheiat reprezintă un pas foarte important către intrarea Ucrainei pe piaţa noastră unică şi către condiţii de concurenţă echitabile pentru fermierii din UE”, a declarat comisarul pentru Agricultură, Christophe Hansen.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Noua Ordine Mondială – Germania vrea să se impună în viitoarea „Europă unită”
Noua Ordine Mondială – Germania vrea să se impună în viitoarea „Europă unită”
Germania trebuie să-şi asume responsabilităţi sporite în noua ordine mondială care ia formă rapid, a declarat vineri cancelarul Friedrich Merz, în cadrul conferinţei naţionale a Uniunii......
Rafinăria Lukoil din Bulgaria a economist 8 milioane de dolari în cele două luni de când nu o mai administrează Lukoil
Rafinăria Lukoil din Bulgaria a economist 8 milioane de dolari în cele două luni de când nu o mai administrează Lukoil
Rafinăria Burgas a Lukoil a raportat economii semnificative de costuri după eliminarea din administrarea sa a traderului ...
Mercosur – UE ar trebui să implementeze acordul „cu forţa”, spune comisarul european pentru comerţ şi securitate economică
Mercosur – UE ar trebui să implementeze acordul „cu forţa”, spune comisarul european pentru comerţ şi ...
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să pună în aplicare în următoarele luni controversatul acord comercial ...
Industria prelucrătoare a raportat o creştere de 4,3% în 2025
Industria prelucrătoare a raportat o creştere de 4,3% în 2025
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, în anul 2025 comparativ cu anul ...