Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în următoarele zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia companiilor din coordonare la care statul este acţionar majoritar, iar acolo unde este cazul să se realizeze corecţii.
AGERPRES - mie, 02 iul. 2025, 21:34
Bolojan: În aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare și peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor le vom corecta

Premierul a fost întrebat dacă vor fi modificate indemnizaţiile pentru membrii Consiliilor de Administraţie şi dacă vor exista măsuri pentru persoanele din aşa-numitele sinecuri politice.

„Lucrurile pe care le-am enunţat la al doilea pachet înseamnă reforma companiilor publice. Asta înseamnă că în aceste zile toate ministerele au ca sarcină să verifice situaţia tuturor companiilor din coordonare, acolo unde statul român are acţiuni, este acţionar majoritar (…) şi peste tot unde vom constata lucruri care ies în decor vom corecta lucrurile. Asta înseamnă, de exemplu, că o parte dintre ele trebuie să-şi aprobe bugetele în şedinţă de guvern şi cele care nu şi-au aprobat încă bugetele nu le vor fi aprobate decât după aceste corecţii. Iar cele care au bugetele aprobate vom cere să-şi facă rectificare de buget, în aşa fel încât aceste lucruri să fie corectate, dar nu doar aceste lucruri. Să-şi reducă personalul auxiliar, personalul care nu este implicat direct în activităţile de producţie, să îşi crească eficienţa, pentru că, gândiţi-vă, o companie de stat care este ineficientă înseamnă un preţ al kilowat-ului mai mare decât cel care ar trebui să fie, înseamnă o subvenţie mai mare, de exemplu, în zona feroviară, înseamnă un preţ mai mare al gazului datorită ineficienţei unor companii din acest domeniu”, a spus Bolojan într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a menţionat că orice ineficienţă are un cost pe care în mod indirect tot cetăţenii îl plătesc prin tarife, prin impozite, prin taxe.

Ilie Bolojan a mai spus că în luna iulie se va face şi o analiză a investiţiilor şi se va decide care dintre ele vor continua.

„Cu toţii ne-am dori ca toate investiţiile să continue. Numai că nu există suficienţi bani pentru acest lucru. Şi atunci avem două posibilităţi. Să ne facem că nu ştim această realitate şi să ne ducem până la un moment dat în care efectiv nu se vor mai putea face plăţi, dar fără să-i anunţăm pe constructori, sau făcând o analiză a investiţiilor, văzând ce este finanţat din fonduri europene, unde trebuie să urgentăm lucrurile, să creştem absorbţia ca să ne putem termina proiectele şi constatând ce nu este la fel de important, care e finanţat din bugetele naţionale, ce nu este la fel de urgent. (…) Să prioritizăm aceste lucruri, ceea ce vom face în această lună, şi să notificăm pe diferite programe beneficiarii şi constructorii cu privire la ceea ce poate continua şi la ceea ce nu poate continua, dându-le timpul necesar să-şi poată pune lucrările în siguranţă”, a afirmat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...