Profitul Rompetrol din vânzarea de carburanți a crescut masiv în prima jumătate a anului

Segmentul de distribuție al carburanților din cadrul grupului Rompetrol (KMG International), a consemnat o creștere masivă a profitului în primele șase luni ale anului: plus 76%.
Mihai Nicuţ - S, 16 aug. 2025, 21:25
Profitul Rompetrol din vânzarea de carburanți a crescut masiv în prima jumătate a anului

“În semestrul I 2025 cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat 1,65 miliarde USD în creștere cu 7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul creșterii cantităților vândute.

Se poate observa o creștere semnificativă a vânzărilor en-gros, cu 33% în semestrul I 2025 comparativ cu semestrul I 2024 si o ușoară scădere a vânzărilor retail, de doar -4% în semestrul I 2025, comparativ cu perioada similară a anului trecut”, se arată în raportul cu rezultatele finaciare ale Rompetrol Rafinare Constanța.

“În ceea ce privește indicatorul financiar EBITDA, acesta a crescut cu 17% la nivelul semestrului I 2025 față de perioada similară a anului trecut. Aceasta creștere semnificativă a EBITDA comparativ cu creșterea cifrei de afaceri (+7%) sugerează o eficiență operațională sporită si o mai bună gestionare a costurilor directe și indirecte.

Printre cei mai importanți factori care au contribuit la variația pozitiva la nivelul EBITDA se numără creșterea vânzărilor și profitabilității aferente produselor non-petroliere vândute în cadrul stațiilor de distribuție carburanți, creșterea volumelor vândute prin canalele en-gros și creșterea profitabilității volumelor vândute prin intermediul canalelor de vânzare retail”, mai arată compania.

Cel mai mult a crescut însă profitul net, cu 76%, de la circa 7,4 milioane de dolari, la aproape 13 milioane de dolari, conform datelor companiei.

”Per total, segmentul de distribuție a înregistrat o performanță pozitivă în prima jumătate a anului 2025, cu îmbunătățiri semnificative ale profitabilității, în ciuda unei creșteri moderate a cifrei de afaceri.

La sfârșitul lunii iunie 2025, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1.202 puncte de comercializare în funcțiune, incluzând aici rețeaua de stații proprii, stații partener, stații mobile: expres, CUVE si RBI”, mai arată firma.

Segmentul de distribuție cuprinde rezultatele filialelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics și Rompetrol Gas.

KMG International (Rompetrol) este unul dintre cele mai importanți jucători din industria energetică românească. În România, grupul controlat de compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas, operează rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare și complexă unitate internă de profil) și Vega Ploiești (unic producător de bitum și hexan în România), precum și singura divizie petrochimică din țară. La aceasta se adaugă rețeaua de distribuție în regiunea Mării Negre: atât prin intermediul filialelor Grupului și sub marca Rompetrol (România, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia), cât și prin diverși parteneri din regiunea Europei Centrale și de Est (Turcia, Serbia sau Grecia).

Citește și:

Rafinăria Petromidia și-a crescut masiv producția de carburanți. Pierderile s-au diminuat

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul general de la Kiev, conform agenţiei Reuters, transmite Agerpres....
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...