Premierul Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanţii Moody’s; discuţiile au vizat măsurile pentru echilibrarea bugetară

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri o întrevedere cu o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating Moody's, în contextul vizitelor periodice pe care aceasta le efectuează în România.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 16:53
Premierul Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanţii Moody's; discuţiile au vizat măsurile pentru echilibrarea bugetară

În cadrul discuţiilor au fost abordate măsurile adoptate de Guvern pentru echilibrarea situaţiei bugetare, precum şi aspecte privind stabilitatea politică, potrivit unui comunicat al Guvernului,

„Premierul a arătat că România traversează o criză bugetară ce poate fi depăşită printr-un set coerent de pachete de măsuri. Acestea vizează reducerea cheltuielilor statului, creşterea veniturilor bugetare, precum şi prioritizarea investiţiilor publice. În acest sens, şeful Guvernului a precizat că vor urma şi alte măsuri de reformă, menite să asigure o mai bună finanţare şi eşalonare a investiţiilor, dar şi corectarea unor inechităţi existente”, se arată în comunicatul citat.

Întrevederea a prilejuit şi o discuţie privind poziţionarea României în actualul context regional, relaţia cu Uniunea Europeană, nivelul cheltuielilor militare şi alte provocări externe, a precizat sursa citată.

La discuţii, din partea română, au mai luat parte şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, ministrul Finanţelor, Alexandru Năzare, şi Ştefan Nanu – şeful Trezoreriei statului român.

„Guvernul României va continua să urmărească menţinerea stabilităţii economice şi consolidarea credibilităţii ţării în faţa partenerilor şi investitorilor internaţionali”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...