Nicușor Dan: Voi continua să intervin ori de câte ori este nevoie pentru ca legislaţia să respecte Constituţia şi angajamentele internaţionale ale României

Preşedintele Nicuşor Dan salută faptul că miercuri, Curtea Constituţională a admis sesizarea pe care a făcut-o în luna iulie privind o lege care "punea în pericol proprietatea statului", transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 sept. 2025, 20:29
Nicușor Dan: Voi continua să intervin ori de câte ori este nevoie pentru ca legislaţia să respecte Constituţia şi angajamentele internaţionale ale României

„Mi-am exercitat rolul constituţional de a veghea la respectarea legii fundamentale şi voi continua să intervin ori de câte ori este nevoie pentru ca legislaţia să respecte Constituţia şi angajamentele internaţionale ale României”, a comentat preşedintele pe Facebook.

El explică faptul că legea prevedea transferul gratuit al unui teren cu o valoare semnificativă, aflat în proprietatea statului, către comuna Moara, judeţul Suceava.

„Am considerat că acest transfer nu respecta Constituţia, pentru că: nu existau garanţii suficiente că terenul va fi folosit în interes public, lipseau interdicţii clare privind vânzarea sau schimbarea destinaţiei terenului, nu erau prevăzute termene sau sancţiuni în cazul în care nu se făceau investiţiile propuse, nu exista un acord clar din partea autorităţilor locale, aşa cum cere legea”, adaugă preşedintele.

În concluzie, spune Nicuşor Dan, „această decizie a Curţii confirmă că obligaţia statului este să îşi protejeze proprietăţile şi interesele naţionale în activitatea economică”.

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că este neconstituţională trecerea unui imobil din proprietatea privată a statului şi administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în proprietatea publică a comunei Moara.

Conform CCR, dispoziţiile art.1 din legea criticată dispun o modificare a regimului juridic aplicabil bunului imobil – teren, în suprafaţă de 2,24 ha, situat în intravilanul localităţii Bulai, comuna Moara, stabilind trecerea gratuită a acestuia din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, în vederea realizării obiectivului de investiţie – Grădiniţă program normal Bulai, Moara, judeţul Suceava.

„Referiri la terenul vizat de dispoziţiile legale criticate se regăsesc în anexa nr.7.8 la Legea 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ‘Gheorghe Ionescu-Şişeşti’ şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare. Legea criticată nu cuprinde norme care să reflecte operaţiunea de corelare cu normele juridice în vigoare, cuprinse în Legea nr.45/2009, aspect de natură să creeze confuzie asupra regimului juridic al bunului vizat”, spun judecătorii constituţionali.

Te-ar mai putea interesa și
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională până la sfârşitul acestui an, a anunţat, miercuri prim-vicepreşedintele......
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens politic şi social asupra legii salarizării în sistemul ...
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului ...