El a fost întrebat care este stadiul construcţiei bugetului pentru anul 2027.
„A fost şi astăzi o discuţie, săptămâna trecută au fost, de asemenea, dialoguri în interiorul Guvernului, în interiorul şedinţei, privind această procedură în care fiecare minister, fiecare ordonator de credite transmite către Ministerul de Finanţe prin această aplicaţie E-Buget datele care să prezinte perspectiva cheltuielilor şi veniturilor. Suntem aproape de finalizarea acestei proceduri, cele mai multe instituţii au început să-şi trimită datele şi, după discuţiile de astăzi, cel mai probabil în zilele următoare o să avem viziunea de ansamblu necesară”, a declarat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a explicat că această etapă este necesară pentru evaluarea cheltuielilor pe care fiecare minister şi ordonator de credite le estimează pentru anul viitor, dar şi pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar asumată de România.
„Şi faptul că reuşim să ne înscriem în ceea ce ne-am asumat, ne ajută, pe de o parte, să ne menţinem ratingurile internaţionale, să ne păstrăm, până la urmă, credibilitatea pe pieţele externe – zilele trecute am avut o primă confirmare cu acele obligaţiuni de 4,5 miliarde de euro, care au avut şi suprascriere, asta înseamnă că ceea ce guvernul nou instalat a început să facă este deja bine perceput pe pieţele internaţionale. Bugetul pentru anul viitor este un etalon extrem de important şi trebuie să fie unul realist, pentru că va trebui să confirme ceea ce pieţele aşteaptă, va trebui să confirme ceea ce şi companiile şi toţi reprezentanţii întreprinzătorilor privaţi din România, fie că sunt autohtoni, fie că sunt investitori străini, au vorbit despre acest lucru, statul să-şi demonstreze capacitatea de a-şi ţine cheltuielile sub control, de a se înscrie în ţintele de deficit, sigur, fără a omite necesarele măsuri de relansare economică”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului.
El a fost întrebat de ce Ministerul Educaţiei, Ministerul Energiei, Secretariatul General al Guvernului şi Academia Română nu transmiseseră încă datele până la termenul iniţial, stabilit pentru miercuri.
„Termenul limită a fost prelungit, până luni cel târziu toate aceste date vor fi colectate. Aşa cum spuneam, cele mai multe dintre instituţii au introdus aceste date. Mai sunt şi situaţii punctuale unde poate nu au fost trimise toate şi trebuie cumva completate toate câmpurile de acolo, dar şi domnul ministru de Finanţe şi, bineînţeles, domnul prim-ministru au transmis foarte clar că este nevoie de toate aceste elemente cât mai urgent, astfel încât să putem avea situaţia încheiată”, a declarat Cărbunaru.
În ceea ce priveşte calendarul adoptării bugetului de stat pentru 2027, purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că documentul ar urma să fie prezentat şi votat în Parlament până la sfârşitul acestui an.
„Cred că au fost şi anunţuri publice din acest punct de vedere, finalul anului ar trebui să regăsească România cu un buget prezentat în Parlament şi votat. Acest lucru este necesar pentru a permite tuturor, nu doar instituţiilor publice, să aibă o viziune de ansamblu a întregului parcurs pentru anul viitor – vorbim aici de predictibilitate, dar vorbim şi de seriozitatea angajamentului guvernului de a oferi României un buget bine aşezat, care să ajute şi instituţiile publice şi mediul privat să se poată organiza cu cifre concrete în faţă”, a afirmat Cărbunaru.